Mii de elevi dau bacul la cunoştinţe de PC

 

Astăzi, 19 aprilie 2010 începînd cu orele 13:00 elevii din clasele terminale de la nivelul judeţului Botoşani dau proba de bacalaureat care constă în evaluarea de competenţe digitale. Examenul a început la orele 13:00 şi se va finaliza la orele 14:30 în fiecare unitate şcolară. În funcţie de unităţile de învăţămînt precum şi de numărul de elevi ai claselor a XII-a, proba de bacalaureat se va desfăşura pe o perioadă cuprinsă între opt şi zece zile. Astăzi începe desfăşurarea probei de competenţe digitale în cadrul examenului de bacalaureat, avem înscrişi 3.266 de candidaţi, 234 dintre ei au proba echivalată prin certificate CDL obţinute anterior. Proba începe la ora 13:00, se termină la 14:30 după care sigur începe evaluarea, mîine dimineaţă avem centralizate rezultatele primei zile”, a declarat Horia Negrescu, inspector şcolar general adjunct, Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Simularea pentru această probă a avut loc în luna ianuarie a acestui an, candidaţii înscrişi fiind de aproape 1.000. circa 100 de elevi au fost notaţi ca fiind începători, 330 de nivel mediu, aproape 350 avansat iar 170 ca fiind utilizatori experimentaţi.