NU MAI INTRI ÎN BOTOȘANI!!! Dezvăluiri de la Mihaela Huncă: Lupașcu și cu Federovici, Trufin și Budăi m-au amenințat în haită

După ce a votat moțiunea de cenzură, Mihaela Huncă susține că a fost amenințată de către parlamentarii PSD din Botoșani.

 

Deputatul Pro România Botoșani a declarat că a fost o atmosferă tensionată, iar PSD-iștii au recurs la anumite manifestări care nu le fac cinste. Și au încercat prin orice preț să câștige voturi până în ultima clipă.

 

„Lupașcu și cu Federovici, Trufin și Budăi m-au amenințat în haită că împreună cu clanul pe care îl conduc din județul Botoșani îmi vor interzice să intru in județul Botoșani. După cum vedeți, slavă Domnului, am ajuns în județul Botoșani pentru că aici locuiesc și aici îmi desfășor parte din activitate”,

Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.

 

Ca atare, Mihaela Huncă le-a transmis parlamentarilor PSD Botoșani să înceteze cu presiunile asupra membrilor Pro România.

„Doresc să le transmit și pe această cale că județul Botoșani nu este o moșie care le aparține. Județul Botoșani este al locuitorilor acestui județ. De asemenea, vreau să le transmit să înceteze cu presiunile asupra membrilor Pro România din județul Botoșani.”,

Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.

 

 

De asemenea, Mihaela Huncă a declarat că PSD-iștii ar trebui să înțeleagă ce s-a întâmplat joi și anume faptul că Guvernul Dăncilă a picat printr-o moțiune de cenzură.  

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store