Micul Ayan internat în spital: STAREA băiețelului găsit după 24 de ore de căutări

 

Copilul de doi ani anișori care a fost găsit după 24 de ore de căutări se află internat în spital. 

 

Mai exact, băiețelul este internat pe Secția Pediatrie a Spitalului Județean „Mavromati”. 

 

Radu Aryan a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgență (CPU) cu o ambulanță.

 

 Iar medicii au decis internarea pentru supraveghere și investigații de specialitate. 

 

De altfel, micuțul  a ajuns la spital într-o stare bună. Cadrele medicale de la Pediatrie susțin că băiatul este în afara oricărui pericol, fiind în regulă clinic. 

 

 

Reamintim că trei polițiști l-au găsit pe Ayan în pădure după 24 de ore de când a fost sesizată dispariția.