Un eveniment nefericit, în care au fost implicaţi mai mulţi pelerini, a avut loc azi dimineaţă.
Un microbuz cu 15 pelerini care voiau să ajungă la moaștele Sfintei Parascheva, a fost implicat într-un accident în Vrancea.
Microbuzul cu pelerini plecase de la Râmnicu Sărat şi urma să ajungă la Iaşi, unde credincioșii intenționau să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Accidentul s-a petrecut vineri dimineaţă, pe DN 2 E 85, în localitatea vrânceană Urecheşti.
Primele informaţii arată că accidentul s-a produs din cauza şoferului unui Renault care ar fi făcut o manevră de întoarcere chiar în faţa microbuzului, iar şoferul acestuia nu a mai putut evita impactul.
În urma coliziunii, şoferul autoturismului Renault a rămas încercat, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a l salva. Bărbatul a fost preluat deja de către medicii de la ambulanţă şi dus la spital.
Medicii de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea i-au consultat pe cei 15 pelerini, însă starea lor este bună, fără a fi nevoie ca vreunul să fie dus la spital.
Pe DN2 E85, au loc numeroase accidente de circulație. La începutul lunii septembrie, chiar în localitatea Urechești a avut loc un accident în care un copil de zece ani a ajuns în comă la spital după ce a fost lovit de o mașină pe o trecere de pietoni. (Sursa: Actualmm)