Mi-e tare dor de tine!!! Concert pentru generația cu cheia la gât

Una dintre celebrele trupe rock din România, autoare a numeroase hituri în anii 1980 – 1990, concertează vineri seară la Grand Irish Pub Botoșani. Trupa Compact efectuează în această săptămână un turneu fulger în nordul Moldovei.

 

Joi seară are spectacol la Târgu Neamț, vineri cântă la Botoșani, iar sâmbătă la Iași. Formația condusă de Paul Ciuci va interpreta melodii nemuritoare precum ”Fata din vis”, ”Să te gândești din când în când la mine”, ”Mi-e tare dor de tine” sau ”Cântec pentru prieteni”. Compact s-a înființat tocmai în 1977, de-a lungul celor aproape patru decenii de activitate ajungând să concerteze în deschiderea unor trupe celebre, ca Europe, Scorpions, Deep Purple. Biletul la show-ul de vineri costă 30 de lei.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40305:Mărgineanu a găsit la Botoșani bărbații tâmpiți cu câte două femei: Stai cu două nebune pe cap – VIDEO & GALERIE FOTO ]]