Județul Botoșani se confruntă cu un număr ridicat de pacienţi diagnosticaţi cu diferite gripe şi viroze și tocmai de aceea este bine de știut că există măsuri preventive pentru evitarea îmbolnăvirii cu anumiţi viruşi.
Sezonul virozelor respiratorii și al gripelor își face simtiță prezența în rândul pacienților internați deja în unitățile medicale.
În această lună, numărul celor care au fost victimele acestor viruși este în creștere, lucru care denotă că botoșănenii nu sunt înștiințați deloc sau corect cu privire la metodele de prevenție.
Valul de viroze și gripe este prezent atât la nivel național, cât și la nivel local. Spitalele sunt luate cu asalt din cauza acestor boli contagioase, în Botoșani înregistrându-se în luna ianuarie peste 500 de cazuri.
Referitor la metodele de prevenție recomandate de către medicii specialiști pentru cetățeni, acestea sunt în principal legate de evitarea spațiilor aglomerate și consumul ridicat de vitamine.
,,Ca metode de precauție, tot ce putem să facem este să evităm contactul cu persoana care este deja infectată. În momentul în care avem deja primele simptome, să respectăm condițiile de izolare, asta după ce ne-am adresat medicului și am confirmat patologia respectivă. De asemenea, este recomandat să avem un consum ridicat de alimente bazate pe un nivel crescut de vitamine și aici încadrăm fructele, legumele și o hidratare adecvată. Trebuie să evităm zonele care sunt aglomerate și care iarăși ne-ar putea predispune la un contact direct cu o persoană care prezintă simptome”,
Dr. Ramona Guraliuc, medic șef UPU-SMURD Botoșani.
Mai mult decât atât, în privința virușilor, medicii specialiști avertizează în principal persoanele cu sistemul imunitar slăbit pentru că acestea sunt mult mai predispuse la contactul direct cu virușii.
(Sursă foto: depositphotos)