Messi de Botoșani a ieșit în oraș și l-a oprit lumea pe stradă 

În vestiar atmosfera este una optimistă și încărcată de ambiție. O ambiție dusă în suflet de toți cei 18 fotbaliști care joacă în orășelul din nordul țării împotriva cele mai iubite echipe din România. Pe stradă, aceleași sentimente însă trăite diferit. 

 

Chiar dacă anul trecut suporterii botoșănenii s-au bucurat la golurile Stelei, mâine, situația ar urma să se schimbe. Asta i-au spus botoșănenii unui jucător de la FC Botoșani căruia presa națională îi spune ”Messi„ în primul rând datorită asemănării de look. 

”Ați întrebat de nea Leo de suporteri, că o să fie mai mulți steliști, eu zilnic m-am întâlnit cu lume pe stradă care m-a oprit și toți sunt foarte optimiști că o să scoatem un rezultat bun. Și eu sper din suflet asta pentru că am avut o istorie bună împotriva Stelei la echipele la care am fost și nimic nu poate fi exclus. Cred că avem șansa noastră, am mare încredere în echipa asta și în ce am găsit aici în perioada asta de când mă aflu la Botoșani”
Victoraș Astafei, fotbalist FC Botoșani

În întâlniri anterioare contra Stelei încă de când evolua la alte cluburi, Astafei s-a remarcat prin evoluție și speră să o facă și mâine seară. 

”Am dat gol, ei mă știu așa în meciurile cu ei și la Mediaș și la Galați am avut de câștigat, sper ca și mâine să fie o seară în care noi să ne bucurăm și nu ei, nu neapărat să dau eu gol, dar să câștigăm, să arătăm că suntem o echipă mare, nu mică cum spun unii”
Victoraș Astafei, fotbalist FC Botoșani

Nu în ultimul rând jucătorul crede că eșecul de la Voluntari va fi un impuls pentru colegii din vestiar care vor dori să demonstreze în meciul cu Steaua. 

”Am spus-o și după meci, în general eu iau tot ce e mai bun din orice lucru care mi se întâmplă și cred că ar fi bine ca acea înfrângere să fie un duș rece și cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru că, campionatul e lung, probabil acum o să abordăm mult mai bine fiecare meci”
Victoraș Astafei, fotbalist FC Botoșani

(G.E.)

 

Vezi și: Messi de Botoșani a ieșit în oraș și l-a oprit lumea pe stradă