Luni seara au avut loc proteste în toată țara, inclusiv în Botoșani, oamenii manifestând împotriva restricțiilor și a măștilor de protecție.
S-a scandat împotriva Guvernului, dar s-a cerut și demisia lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Raed Arafat a intervenit, luni seara, pe mai multe televiziuni, și le-a transmis mesaje protestatarilor.
”Cei care urlă că nu vor măsuri să înțeleagă: soluția reală este vaccinarea, dar chiar dacă suntem în frunte cu vaccinarea, dar durează. Câteva milioane de doze urmează să între în următoarele 2-3 luni să vaccinăm cât mai mulți și aplicăm unele măsuri care să ne permită să ținem situația sub control. Chiar dacă e un platou, urcă. În fiecare săptămână e un pic mai sus vârful”.
Raed Arafat le-a dat și sfaturi celor care au protestat.
„Să fie atenți de unde își iau informațiile și să se gândească că toți au rude, au bătrânii lor, cu care mâine poimâine se pot trezi în spital. Cei care neagă existența virusului nu avem ce să le mai spunem să-i convingem, dar cei care mai pot gândi să înțeleagă că nu e de jucat cu situația, măcar să înțeleagă că oricine poate să fie victima acestui virus. Cei care s-au vaccinat poate rămân sub un control mai bun, dar cei nevaccinați sunt vulnerabili”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: