MESAJUL important al mitropolitului: Luați câte 50 de persoane cu dv. – VIDEO

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan a avut un mesaj important pentru botoșăneni.

 

Referendumul pentru familia tradiţională ar putea avea loc în mai.

 

Coaliţia de guvernare aşteaptă, însă, ca legea să treacă de Parlament şi să fie promulgată de preşedinte pentru ca apoi să stabilească o dată exactă. În condiţiile în care ar urma să se redefinească mai strict termenul de familie, drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie, Liviu Dragnea spune că se ia în calcul şi legiferarea parteneriatului civil.

 

Oamenii Bisericii fac apel la populație să meargă la referendum să și voteze că familia tradițională este formată din bărbat și femeie.

 

”Iar dacă Dumnezeu ne va binecuvânta cu primăvara asta sau începutul verii, în cele din urmă mai marii țării vor da ascultării glasului poporului, să se organizeze cum știți bine. Toți dorim acest lucru, acel referendum pentru ocrotirea familiei formată din bărbat și femeie. Să nu fie nimeni din cei de față care să lipsească Doamne ferește de la un asemenea eveniment și împreună cu dv. să aduceți fiecare cel puțin câte 50 de persoane ca să se vadă care este în cele din urmă dorința oamenilor de bine din țara aceasta, adică dorința dv.”,

IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

Camera Deputaţilor a adoptat, în 9 mai 2017, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi „împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

 

Iniţiativa a fost trimisă Senatului pentru dezbatere şi vot.

 

Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store