Mesaj important pentru botoșănenii din străinătate, ORDIN către Casa de Pensii

 Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că persoanele care au ieşit la pensie în străinătate nu vor mai avea de aşteptat mult timp până li se va calcula pensia.

 

Printre cei vizați se află numeroși botoșăneni, care de mulți ani muncesc peste graniță.

 

Așadar, oficialul dă asigurări acestora că va veni ziua când nu vor mai aştepta cu anii să afle la ce retribuţii au dreptul.

 

„De ziua lor, a românilor de pretutindeni, le spun atât: îi respect, ştiu că muncesc pentru fiecare ban câştigat. Pentru ei, nu am să renunţ la niciun efort pentru a le face viaţa mai uşoară la muncă. De aici, de acasă, de unde mă gândesc zilnic la ce pot să fac mai mult pentru ca ei să simtă că nu sunt uitaţi. Pentru cei care au ieşit la pensie în străinătate, îi asigur că vine curând ziua în care nu vor mai aştepta cu anii pentru (re)calcularea pensiilor lor. Sunt ani de când drepturile acestor oameni sunt tratate cu superficialitate”, scris ministrul, duminică seara, pe pagina sa de Facebook.

 

 

 

Ordin către Casa de Pensii

 

Ministrul a subliniat că, de două luni, a dat ordin Caselor de Pensii pentru a recupera întârzierile care se pot recupera şi că va relua discuţiile cu autorităţile din Italia, Spania şi nu numai, imediat ce aceste ţări trec ce perioada critică în combaterea pandemiei.

 

„Este o problemă care implică autorităţile din România, dar şi din străinătate. Le mulţumesc românilor care îşi învaţă copiii să vorbească româneşte sau care îi ajută să nu uite limba română. Acest lucru, pentru mine, este de nepreţuit”, mai precizat Violeta Alexandru.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store