Mesaj important către botoșănenii catolici: Cum va fi celebrat Paștele catolic în contextul COVID-19

Credincioşii catolici din Botoșani se pregătesc în această perioadă pentru celebrarea Paştelui, sărbătorit pe data de 12 aprilie.

 

PS Iosif Păuleţ a făcut o serie de precizări atât cu privire la Săptămâna Sfântă, dar şi la modul în care va fi celebrat Paştele catolic, în contextual răspândirii COVID-19.

 

Episcopul transmite că Sfânta Liturghie va continua să fie celebrată fără participarea credincioşilor, împreună cu două persoane cu care să exercite slujirea liturgică, şI atrage atenţia cu privire la importanţa păstrării normelor de igienă. În privinţa vizitelor pastorale, recomandarea este ca acestea să nu fie realizate, iar sprijinul spiritual să fie acordat prin telefon sau alte mijloace de comunicare. Totuşi, Sacramentul Maslului va putea fi acordat persoanelor care se află într-o stare gravă de boală.

 

„Se recomandă ca bumbacul cu uleiul sfânt care este folosit la ungerea bolnavilor să fie ars după celebrare, iar impunerea mâinilor să se facă fără contact fizic. De asemenea, sfânta Împărtăşanie ca Viatic să se distribuie în continuare credincioşilor care sunt în pericol de moarte“, precizează PS Păuleţ.

 

În ceea ce priveşte înmormântările, acestea se vor face doar la cimitir, fără Liturghie, iar în Duminica Floriilor, comemorarea intrării Domnului în Ierusalim să se celebreze în interiorul edificiului sacru.

 

Tot cu privire la Săptămâna Sfântă, PS Păuleţ menţionează că celebrarea Pătimirii Domnului din Vinerea Sfântă se va desfăşura în aşa fel încât adorarea sfintei cruci prin sărutare să fie făcută doar de celebrantul principal, iar celalţi prin îngenunchere sau plecăciune.

 

Totodată, „Vigilia Pascală a Învierii Domnului“ se celebrează în acest an numai în catedrală şI în bisericile parohiale şi, în funcţie de posibilităţi, Ceremonia Luminii se va păstra în întregime sau se vor omite binecuvântarea focului şi procesiunea cu lumânarea pascală. În cazul mănăstirilor, seminariilor şi comunităţilor călugăreşti, acolo unde este posibil, preoţii pot să celebreze riturile din Săptămâna Sfântă, însă fără participarea celorlalţi credincioşi.

 

Preasfințitul (PS) Iosif Păuleț este al șaptelea episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași, înființată canonic în anul 1884.

 

Dieceza Romano-Catolică de Iași se întinde pe o suprafață de 46.378 kmp din nord-estul României, pe cuprinsul a opt județe (Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea), cu o populație de 4.359.762 de locuitori, dintre care 4,6% sunt catolici.

 

Numărul credincioșilor romano-catolici din această dieceză este de 206.675, în 69.807 familii. În structura ei administrativă internă este alcătuită din 10 decanate incluzând 157 de parohii (administrate de clerul diecezan: 145; administrate de preoții călugări: 12).

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store