Mesager al lui Ceaușescu, torționar din comunism, scapă deocamdată de anchetă!

Printre torționarii din perioada comunismului ale căror dosare sunt deocamdată lăsate pe raft, se numără și colonelul botoșănean Mihai Neamțu, care în perioada respectivă nu ocupa o funcție de conducere în cadrul Penitenciarului Botoșani.

 

Radu Preda, președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a anunțat miercuri, 11 februarie 2015, că pentru 12 dintre cele 35 de persoane aflate în prezent sub atenția institutului, se suspendă cercetarea, relatează Mediafax.
Preşedintele IICCMER a spus că investigaţiile continuă pentru 13 torţionari, în 12 cazuri investigaţiile au fost suspendate din lipsă de probe, în şase cazuri s-au făcut deja sesizări penale, iar alţi patru torţionari au decedat în cursul investigaţiilor sau anterior declanşării lor.
Radu Preda a precizat că cele 12 cazuri nu se închid, ci se suspendă din cauză că nu sunt probe şi, în opinia sa, lista celor 35 anunţată iniţial de IICCMER trebuia să fie construită mai riguros.
Directorul IICCMER, Cosmin Budeancă, a precizat că cele 35 de persoane incluse iniţial în lista torţionarilor au avut funcţii de conducere în sistemul penitenciar şi, potrivit datelor transmise de la serviciile de evidenţa populaţiei, apăreau ca fiind în viaţă.
"Singurul criteriu care a stat la baza întocmirii listei a fost funcţia de conducere. (...) Din cauza faptului că nu a existat o cercetare prealabilă serioasă, lista a ajuns la 35 de nume", a spus Budeancă.
El l-a dat ca exemplu pe Mihai Dragomir, fost comandant la Penitenciarul din Târgu Jiu, care a murit din 1978, dar figurează pe lista celor 35 de torţionari. Un alt exemplu, Pavel Dumitru, născut în 1951, apare menţionat ca fiind comandant de penitenciar în perioada 1956 - 1959, ceea ce ar însemna că avea o funcţie de conducere de la vârsta de cinci ani.
Directorul IICCMER a mai spus că sunt şi cazuri în care persoanele menţionate nu au avut, în fapt, funcţii de conducere, în această situaţie fiind Mihai Neamţu, de la Penitenciarul Botoşani.
Investigaţia a fost suspendată, din lipsă de probe, pentru Alexandru Braz, Marin Buduru, Alexandru Cărămidaru, Constantin Cărăvan, Pavel Dumitru, Ion Gafiuc, Nicolae Manole, Vasile Mărgărit, Anton Mehedinţu, Mihai Neamţu, Gheorghe Paraschiv şi Aurel Screnciu.
CITEȘTE:
 REMEMBER : Ucişi în închisoarea comunistă de la Botoşani