Mercedes, controlat cu un câine poliţist: CE au găsit oamenii legii în interiorul autoturismului - FOTOGALERIE

Un microbuz marca Mercedes Sprinter a fost tras pe dreapta de poliţişti.

 

Joi 21 septembrie 201, în jurul orei 9.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Dorohoi, județul Botoșani, un microbuz marca Merecedes Sprinter, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Dumitru C., în vârstă de 48 de ani, în care se aflau ca pasageri cetăţenii români Adrian P., în vârstă de 35 de ani şi Gabriel A., în vârstă de 34 de ani.

 

Deoarece poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că microbuzul este folosit pentru transportul unor bunuri accizabile, atât autovehiculul cât şi ocupanţii acestuia au fost conduşi la sediul sectorului, în vederea efectuării unui control amănunţit.

 

În urma controlului efectuat, la care a fost folosit şi câinele poliţist Nafaxa, colegii noştri au descoperit ascunse în lada de scule, trusa medicală, torpedou, sub scaunul din dreapta faţă a microbuzului, în bagajele şi în mânecile hainelor pasagerilor, 7.480 ţigarete, diferite mărci, în valoare totală de 3.430 lei.

 

Cei trei bărbaţi au declarat că au achiziţionat bunurile de la persoane necunoscute din piaţa municipiului Dorohoi pentru consumul propriu.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

download from google play download from apple store