Agenția de Plăti și Intervenții în agricultură a confirmat, după autorizarea la plată a cererilor pentru ajutorul exceptional, faptul că județul Botoșani este pe primul loc în clasamentul solicitărilor de subvenții, potrivit H.G nr. 211/2017 prin care Uniunea Europeană și Guvernul României au alocat pentru producătorii de lapte un pachet financiar în valoare totală de 10.896.215,30 de euro, cu un număr de 1.318 cereri, din numărul total de 10238 cereri, înregistrate la nivel național, se arată într-un comunicat de presă.
Astfel în conturile fermierilor botoșăneni va intra suma de 1.291.509 Euro (peste 5.900.000 lei) reprezentând aproximativ 13% din totalul sumei la nivel național.
Numărul mare de solicitări pentru obținerea ajutoarelor excepționale depuse de fermierii botoșăneni, se datorează în mod deosebit promptitudinii și implicării active a conducerii Centrului Județean al APIA, care a înțeles necesitatea sprijinirii acestora și a trimis în centrele locale ale agenției, specialiști care s-au ocupat de preluarea cererilor.
"Acest lucru este îmbucurător, întrucât unul dintre principalele obiective pe care mi le-am propus în calitatea mea de parlamentar și cu precădere în cea de secretar al comisiei de agricultură din Senat, este creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene și guvernamentale, în sectorul agricol al județului Botoșani.
Personal m-am implicat în promovarea acestei măsuri, am colaborat cu Prefectura, instituțiile deconcentrate care au avut responsabilități pe această măsură și în principal cu conducerea APIA Botoșani, am trimis adrese către toate UAT-urile și formele asociative ale crescătorilor de bovine din județ și am consiliat beneficiarii la cabinetul parlamentar.
Mulțumesc pe această cale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale coordonat de dl Petre Daea care a înțeles pe deplin necesitatea susținerii micilor fermieri crescători de bovine.
Recunosc faptul că acest ajutor exceptional este doar un mic pas spre creșterea competitivității în sectorul agricol în județul Botoșani. Fermierii noștri trebuie să capete încredere că pot accesa fonduri europene care, în timp, vor crește calitatea vieții și a condițiilor de trai din județul nostru în special în zonele rurale." a afirmat senatorul PSD, Lucian Trufin