Nouă luni de mandat au trecut de la învestirea noii echipe de consilieri judeţeni, iar proiectele serioase, cu impact major asupra dezvoltării judeţului, încă lipsesc.
Iar elocvent este ce s-a întâmplat la şedinţa de luni a Consiliului Judeţean Botoşani, când aleşii au votat bugetul pe 2017 care nu include nici o nouă investiţie şi care nu acoperă decât aproximativ 80% din necesar.
În schimb, un alt proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a avut ca obiect închirierea prin licitaţie publică a unui spaţiu de doi metri pătraţi de la Sanatoriul Podriga. Motivul? Se doreşte instalarea a două automate de cafea, preţul de pornire la licitaţie fiind de 8 euro/mp/lună, fără TVA.
Chiar şi acest proiect este elocvent pentru modul în care se mişcă administraţia publică locală. Primul medic de la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga şi-a dat acordul pentru aducerea aparatelor încă din data de 10 noiembrie 2016, iar consiliul de administraţie pe 9 decembrie 2016, pentru ca aleşii de la judeţ să îl dezbată tocmai pe 27 martie 2017.
Reprezentanţii unităţii sanitare au dat asigurări că bolnavii nu vor avea acces la respectivele aparate, iar consilierii judeţeni au votat în unanimitate.