Medicul Tamara Ciofu intenționează să doneze pentru casa copilăriei lui Enescu

Primul parlamentar care și-a exprimat intenția de a face o donație pentru salvarea casei de la Mihăileni în care a copilărit neprețuitul compozitor George Enescu este deputatul Tamara Ciofu.

 

Medic la bază, Tamara Ciofu este cunoscută ca fiind o persoană care se implică în diverse acțiuni sociale. Intenția de a sprijini demersul lui Ovidiu Portariuc a fost anunțată chiar de inițiator, pe contul său de socializare. Asta după ce, liderul PSD a anunțat că a donat deja suma anunțată de 500 de euro, pentru reabilitarea casei de la Mihăileni.
”Am inceput azi asa cum am promis demersurile pentru a colecta sumele necesare reabilitarii casei de la Mihaileni unde a copilarit si unde a creat George Enescu, facand donatia promisa.
Ii multumesc doamnei doctor deputat Tamara Ciofu care a fost primul parlamentar care a raspuns provocarii mele. Ii astept cu drag si pe ceilalti in zilele urmatoare.
Mi-au scris de asemenea cetateni din SUA, admiratori ai muzicii lui George Enescu care au aflat din postarea mea de aceasta strangere de fonduri si vor sa doneze fiecare cate 100-200 dolari si cer pe aceasta cale doamnei Raluca Stirbat deschiderea unui cont in dolari
”, a scris Ovidiu Portariuc pe rețeaua de socializare.
Suma necesară pentru repararea casei de la Mihăileni ar fi de aproximativ 10.000 de euro. (G.E.)
CITEȘTE: Portariuc donează 500 de euro pentru casa lui Enescu și-i invită și pe alții s-o facă