Familia unui băiat mort la Spitalul „Sf Maria” din Iași a dat în judecată unitatea medicală, dar și pe medicul Sidonia Susanu.
Luna trecută, la Tribunalul Iași, șase rude (părinți, soră, doi frați și bunică) ale unui pacient în vârsta de 16 ani care a decedat, pe 2 aprilie 2023, în timpul internării la Spitalul „Sf. Maria”, au chemat la bară unitatea medicală și medicul curant Sidonia Susanu.
În acțiune, reclamanții solicită completului de judecată să oblige pârâții, în solidar, la plata unor daune morale de 3,35 milioane de euro. Părinții pretind câte 1 milion de euro, sora și frații câte 350.000 de euro, iar bunica – 300.000 de euro. De asemenea, familia mai solicită 10.000 de lei daune materiale aferente cheltuielilor de înmormântare.
În prezent, dosarul nu are stabilit un prim termen de judecată, stadiul fiind la nivelul în care unitatea medicală și medicul urmează să primească copii după acțiune și să depună întâmpinări cu puncte de vedere legate de susținerile reclamanților.
În cererea de chemare în judecată, familia a relatat faptul că adolescentul a ajuns la spital în seara zilei de 10 februarie 2023, după ce, aflat pe o pasarelă pietonală din Cartierul Manta Roșie, a atins cu piciorul un cablu de înaltă tensiune de la rețeaua de cale ferată, s-a electrocutat și a căzut de la o înălțime de circa 4 metri pe o locomotivă. Diagnosticul inițial a fost arsuri pe 80% din suprafața corpului, politraumatisme prin cădere la trunchiul cervical, membre superioare și inferioare, contuzie pulmonară, potrivit reporteris.ro.
Membrii familiei susțin că, în spital, în zilele de după internare, pentru a fi operat, băiatul a fost transportat prin zone de șantier, cu moloz – la acel moment se derula un contract de renovare a unității medicale.
O analiză medicală din data de 15 februarie indica deja faptul că băiatul era infectat cu stafiloccocus haemolyticus și acinetobacter baumannii, iar, pe 22 februarie, cu pseudomonas aeruginosa, pentru care, însă, tratamentul cu antibiotice a început de-abia pe 1 martie, ceea ce, afirmă familia, „a facilitat infectarea celorlalte zone vulnerabile”.
În total, 18 analize din perioada 15 februarie-7 martie 2023 au arătat că pacientul prezenta infecții nosocomiale cu cele trei bacterii, în condițiile în care, la internare, analizele nu indicau prezența nici uneia în corpul băiatului.
Reclamanții mai acuză faptul că Susanu l-a operat prea des pe Ștefănel, ceea ce a presupus anestezii generale care i-au suprasolicitat corpul și că, după ce a dezvoltat fenomene de șoc septic, i-a administrat un antibiotic care, potrivit prospectului, era nerecomandat persoanelor sub 18 ani întrucât le poate afecta creșterea.
„Pârâta dr. Susanu Sidonia l-a vindecat pe minor de arsuri și infecțiile nosocomiale, însă acesta a murit de afecțiunea pulmonară gravă pe care i-au provocat-o episoadele lungi și dese de anestezie generală și bacteriile gram-negative pe care le-a contractat în timp ce era transportat cu targa sau patul mobil prin zonele de șantier din spital”,
au scris reclamanții în acțiunea de la Tribunalul Iași.
Doctorița Sidonia Susanu i-a replantat brațele unei fete din Botoșani, fiind decorată de președintele României.
Este cel de-al doilea proces din acest an în care Spitalului „Sf. Maria” i se solicită daune în urma decesului unui copil tratat aici. În precedenta acțiune, suma pretinsă de reclamanți este de peste 5 milioane de euro.
Citește articolul integral AICI