Medicii tineri pleacă în lume, rămânem pe mâna pensionarilor

Că Spitalul Județean duce lipsă acută de personal medical, aproape pe toate specialitățile, este un lucru deja cunoscut. Legislativul a încercat în trecut că mai modereze fenomenul ”migrației halatelor albe” prin a-i condiționa pe cei care învață pe banii statului român să profeseze și în țară. Intenția a rămas doar la acest stadiu.

 

Ca atare, medicii tineri merg să muncească în spitale din străinătate la salarii mult peste cele din România, iar în urmă rămân pensionarii.

10 medici care au împlinit vârsta de pensionare încă sunt activi la Spitalul Județean Mavromati.

”În Spitalul Județean Botoșani în acest moment din medicii pensionari activează un număr de 10, șase cu contract parțial de prestări servicii și patru medici cu contract de tip parțial”
Medic Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean

Medicii pensionari care mai pot lucra, conform legii încă șase luni de zile sunt: Iutis Tanasis și Ovidiu Ilea de la Chirurgie, Margareta Muraru de la Obstetrică și Ginecologie, Ovidiu Mimor din cadrul Secției de Oftalmologie, Delia Chelaru de la ORL, Viorel Livadaru de la Chirurgie Pediatrică, Cornelia Moldoveanu de pe ATI, Corneliu Enache și Doinița Andronic din Secția Interne și Elena Stână din Ambulatoriul de Neurologie. (G.E.)