Medic nou la Spitalul Dorohoi: Momentan acordă consultații și rețete simple

În anul care tocmai a început se anunţă sosirea unor noi medici la Spitalul Dorohoi. Unul dintre ei, medicul specialist endocrinolog a şi intrat în serviciu de la 1 ianuarie.

 

Cabinetul funcţionează în Ambulatoriul spitalului, dar medicul oferă consultaţii şi în compartimentele spitalului.
Momentan medicul acordă consultaţii şi reţete simple, întrucât mai durează câteva săptămâni până semnăm contractul cu Casa de Asigurări, până vine parafa,  confirmarea de la minister care atestă calitatea de specialist, dar fiind salariatul nostru lucrează” a precizat Stelian Gherasim, managerul spitalului.
Ilinca Grozavu a terminat medicina la universitatea ieşeană, este tânără, specialistă în domeniul endocrininologiei, locuieşte în Botoşani şi face naveta la noul loc de muncă. Medicul endocrinolog are program de şapte ore, dar conducerea susţine că va face un program integrat şi în secţiile spitalului.
În luna martie, la Spitalul din Dorohoi este anunţată ocuparea postului de pneumolog. Şi totuşi, chiar dacă vin medici noi, există compartimente care nu au personal suficient.
„Suntem deficitari în anumite specializări, în special la oftalmologie, s-ar putea şi la secţia de psihiatrie şi vom scoate un post liber, probabil medicul care a venit anul trecut va pleca în străinătate. Dar avem o ofertă de medic nefrolog, originar din zona noastră şi vom face demersurile necesare să putem modifica structura spitalului şi să vină în Ambulatoriu, deoarece incidenţa bolilor de rinichi este ridicată şi este nevoie de un astfel de medic” a adăugat managerul.
(M.A)
CITEȘTE:
 Vin medici noi la Spitalul Municipal din Dorohoi: Unul dintre ei din zona Ardealului