Medic de familie din Botoșani, despre vaccinare: Apare reticența, oamenii se tem - VIDEO

Președintele Asociației Medicilor de Familie din Botoșani, Paul Șerban, a luat parte astăzi la conferința de presă organizată la Instituția Prefectului.

 

Medicul de familie a susținut că există o reticență din partea botoșănenilor în ceea ce privește vaccinarea. Iar asta și din cauza problemelor apărute cu Astra Zeneca.

 

Medicul a susținut că spre exemplu la Nicșeni și Corlăteni s-au făcut 154 de programări. Iar în cele din urmă 34 de persoane au renunțat.

 

„Oamenii au început să renunțe. Au venit și au zis că nu mai vor, dacă nu se face vaccinarea cu Pfizer. Au renunțat deși erau programați nu s-au prezentat. Oamenii acum nu vor, vin îi întrebăm nu putem să ne asumăm răspunderea cel puțin noi. Apare reticența, oamenii se tem”,

Paul Șerban, medic de familie.

 

În ceea ce privește vaccinarea în cabinetele medicilor de familie, el susține că există și anumite probleme ce țin de logistică.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store