Marius Matei şi Gabriel Vaşvari de la FC Botoşani au ajuns la medicul echipei naţionale de fotbal a României. Cei doi s-au accidentat în partidele cu Concordia Chiajna, respectiv Victoria Brăneşti şi nici un doctor nu a reuşit să le dea un tratament care să îi vindece. Primul a acuzat la început dureri în zona înghinala, care apoi au urcat la spate, iar cel de al doilea a avut iniţial probleme tot la înghinali, care apoi au coborît spre zona pubiană. În primele trei zile ale săptămînii au încercat să se pregătească, însă cînd li s-a solicitat să se antreneze cot la cot cu toţi coechipierii nu au mai rezistat. Au ajuns la Pompiliu Pompescu, acesta le-a pus un diagnostic, însă problemele nu au încetat. „Nu pot alerga sprinta, lovi mingea”, a declarat Cristi Popovici, antrenorul FC Botoşani. În aceste condiţii fotbaliştii au plecat la Mediaş să îi vadă un alt medic. Problema este că fiecare din cei care i-au consultat le-au pus diagnosticuri diferite. Şi Acsinte, Codreanu şi Homneac au probleme de sănătate, însă tehnicianul crede că vor putea evolua în partida cu Sportul Studenţesc.