Măsuri speciale de circulaţie pentru meci, suporterii chemaţi devreme la stadion

 

Primul meci de Liga I din istoria oraşului disputat la Botoşani presupune şi luarea unor măsuri speciale de către forţele de ordine. Cu ocazia partidei FC Botoşani - CFR Cluj, care va avea loc duminică de la ora 17.00 pe Stadionul Municipal, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor în perimetrul stadionului.
politie jandarmi FC Botosani

Poliţiştii rutieri solicită conducătorilor de autovehicule:

* să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent stadionului, în special pe Calea Naţională şi Bulevardul Mihai Eminescu, pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun;
 * să oprească ori să staţioneze doar în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportivă;
* să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
* să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul, pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere;
* să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
* să se prezinte la punctele de acces pe stadion cu cel puţin două ore mai devreme faţă de începerea meciului de fotbal (accesul fiind permis începând cu ora 15.00), pentru a evita aglomerările.
Poliţiştii rutieri vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă informează că problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 0231.507.012.
VEZI ŞI:
 ACUM : Suporterii FC Botoşani încep să facă coadă la bilete – FOTOGALERIE