Polițiștii rutieri au aplicat măsuri suplimentare în urma controlului.
La data de 11 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208C, în localitatea Joldești, o autoutilitară.
Aceasta era condusă de un bărbat de 42 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta trei metri cubi de material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență sau transport.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.