Mașina care a distrus o familie la Văculești abandonată și vandalizată pe marginea drumului – FOTOGALERIE

25 iulie a fost ziua în care o familie de botoșăneni a fost distrusă la propriu. Părinții, originari din comuna Hudești se întorceau împreună cu băiețelul de numai un anișor de la spital. Au rugat un băiat pe care-l cunoșteau să le conducă mașina. Fără experiență în șofat, tânărul de 23 de ani a ațipit la volan și într-o secundă și-a schimbat și propria viață și pe a celor din autoturism.

 

S-au izbit violent într-un copac aflat pe marginea drumului. Șoferul a scăpat doar cu o luxație la șold, copilul a fost proiectat în parbriz iar părinții lui au suferit într-atât de multe traumatisme încât au intrat pe loc în comă.

Femeia nu a supraviețuit accidentului rutier și a decedat la un spital din Iași. Bebelușul nu mai are activitate cerebrală fiind în viață doar datorită aparatelor. Tatăl, se află în continuare în comă iar șansele de supraviețuire, sunt asemenea copilului, minime.

 

Mașina lor, un Ford Escort a rămas pe marginea drumului mai bine de o săptămână de zile. Și a devenit se pare ținta hoților pentru că la câteva zile de la accident deja nu mai avea nici o roată.

În astfel de cazuri, în ancheta efectuată de poliție este inclusă și o expertiză tehnică privind starea automobilului. Expertiza poate fi făcută în două feluri și anume când autoturismul este ridicat pe platformă și transportat la o stație tehnică de expertizare.

A doua variantă, atunci când mașina nu poate fi ridicată și pusă pe un stand, este expertizarea statică, inginerul auto deplasându-se la locul accidentului pentru cercetări. Lucru care s-a întâmplat și în cazul evenimentului rutier produs la Văculești.

Cum proprietarul mașinii se află în continuare în comă, autoturismul a rămas mai bine de o săptămână pe marginea drumului, în afara carosabilului. (G.E.)