Deputatul liberal Costel Şoptică a postat astăzi, un mesaj pe o rețea de socializare prin care solicită fermierilor să fie solicitată prezența comisiei de specialitate, ori de câte ori este nevoie, pentru a constata pagubele provenite în urma secetei.
Redăm mai jos integral textul:
”Stimați, fermieri
Dată fiind seceta accentuată din ultima perioadă care a cuprins și însemnate zone agricole ale județului Botoșani, am discutat cu Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, d-nul Achim Irimescu, cu directorul Direcției Agricole Botoșani, d-nul Cristian Delibaș și prefectul județului Botoșani, d-nul Dan Nechifor, ajungând la concluzia că prin primarii de comune, este imperios necesar să fie solicitată prezența comisiei de specialitate, ori de câte ori este nevoie, pentru a constata pagubele provenite în urma secetei. Ieri, 4 august 2016, primul ministru al României, d-nul Dacian Cioloș, a fost informat despre starea de fapt în județ, acesta solicitând deasemenea autorităților județene să transmită cu celeritate constatările comisiei de specialitate, astfel încât, din fondul de rezervă al Guvernului, să poată fi accesibile sumele alocate cât mai curând posibil. În acest sens, solicit primarilor și tuturor funcționarilor implicați să acorde o atenție deosebită acestui fenomen:"pierderii în agricultură cauzate de secetă", astfel încât fermierii afectați să aibă cât mai puțin de suferit.”
Vezi și: Despăgubiri URIAȘE pentru agricultorii din Botoșani în urma secetei de anul trecut - SUMA totală