Mărturii tulburătoare ale botoșănenilor din Italia și Spania: ”Ai impresia că ești într-un război doar că nu sunt bombardamente”

Nu toți botoșănenii se întorc acasă. Sunt încă muli cei care cred că, oricât de greu le-ar fi departe de casă, sistemul sanitar din Spania sau Italia este mult mai bun decât cel din România.

 

Italia a devenit, în prezent, cea mai lovită țară din lume de noul coronavirus, numărul morților fiind aproape de a-l depăși pe cel din China.

 

Sute de botoșăneni se află încă în Italia și Spania. Ei spun că sunt bine alături de familiile lor, dar vorbesc despre liniștea apăsătoare care a pus stăpânire pe orașele lor, alterată doar de sunetele sinistre ale ambulanțelor.

 

Contactați de Darabaneni.ro, botoșănenii au povestit despre atmosfera din țările grav afectate de pandemie.

 

 

Dan din Madrid (Spania): ”Ai impresia că ești într-un război, doar că nu sunt bombardamente… Cum o da Domnul, așa o să fie”

 

„În momentul în care a fost confirmat primul caz de coronavirus în Torrejon de Ardoz, un municipiu de lângă Madrid, autoritățile au fost prinse cu pantalonii în vine. Știrea a explodat în presă și rețelele sociale iar începând de luni 9 de martie o isterie colectivă a lovit populația. Magazinele au fost luate cu asalt efectiv. Nu cunosc persoane între cunoscuții mei care să intenționeze să părăsească Spania spre Romania pentru că nu au motiv. Întâi lucrează legal, dacă stau acasă din cauza bolii, sunt plătiți, apoi oricât de rău ar fi în Spania, tot mai bun este sistemul sanitar decât în România. Cei care au asaltat vămile țării, în special cei din Italia, sunt probabil persoane care lucrau la negru, nu lucrau deloc sau erau sezonieri, eu personal nu îi pot numi Diaspora.

 

Pe stradă se vede lume mai puțină ca de obicei, în zonele mai aglomerate (supermarket-uri) vezi persoane cu măști și mănuși, traficul rutier a scăzut, prețul la motorină s-a redus cu 10 cenți la litru de săptămâna trecută, se observă începutul crizei economice pentru că virusul afectează puternic cele mai importante ramuri ale economiei spaniole, turismul și serviciile. E o stare de neliniște, ai impresia că ești într-un război doar că nu sunt bombardamente. Oamenii păstrează o distanță între ei, se evită, nu ies din case, în special bătrânii care sunt considerați categorie de risc, serviciile sanitare sunt suprasolicitate, statul insistă ca atunci când ai simptome să suni la un număr gratuit și sub nici o formă să nu te prezinți la centrul de sănătate.

 

În Lidl, în Mercadona, în Carrefour, în general există produse si rafturile sunt consistente, dar există și zone în care produsele s-au vaporizat. Totuși, există stocuri. Spania este o mare producătoare de produse alimentare și sincer marea problemă este specula, tot timpul se găsesc băieții deștepți să profite în situații de criză. În rest, cum dă Domnul. Voia Lui nu o putem schimba, ziua în care ne este scris să murim este hotărâtă și nu putem face nimic. S-au îmbolnăvit aici miniștri și personalități politice, culturale, sportivi, iar noi cei mici ne așteptăm rândul și cum o da Domnul, așa o să fie”.

 

 

Doruțu din Bergamo (Italia): ”Noi stăm în casă, e singura soluție”

 

„Vă salut! Noi suntem bine, stăm în casă, de 4 zile nu am ieșit nici să-mi iau țigări. Aici, ce aud de la cunoștințe, sunt în jur de 100 de morți pe zi doar în Bergamo. Toată ziua e o liniște înfiorătoare se aud doar salvările din 5 în 5 minute. Cei infectați sunt triați la intrare, în spital nu mai fac față. Noi stăm în casă, e singura soluție. Sănătate la toată familia și să sperăm că nu izbucnește și în România. Prea mulți au făcut prostia de a se întoarce acasă. Vă salut cu respect!”

 

 

Adrian din Milano (Italia): ”Este o atmosferă pe care nu aș vrea să o mai vedem”

 

”Străzile pustii, dar nu cum ar trebui în cazul unei pandemii. Avem tot ce trebuie pentru că este totul deschis, în afară de restaurante și baruri. Fără baruri și restaurante putem trăi oricum. Cred că lucrurile ar trebui luate mai în serios. Rezultatele izolării la domiciliu le vom vedea peste 14 zile, după cum spunea conducerea Protecției Civile”.

 

 

(Foto: darabaneni.ro)

 

Alte mărturii AICI

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store