Părintele Teodor Ciurariu, care slujește de ani mulți la Spitalul Dorohoi, merge la Athos ”aproape în fiecare an”, fapt care nu s-a mai întâmplat însă și în ultima perioadă, din pricina pandemiei.

”Nu voi uita niciodată nopțile de slujire si  priveghere de la hramurile Prodromului  din ianuarie de  Bobotează și de Sfântul Ioan Botezătorul (Prodromu) cât si la sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului Prodromița . Nu voi uita povețele călugărilor îmbunătățiți ce mi-au dat sfaturi de care mă folosesc si mă voi folosi tot restul vieții mele”,

Pr. Teodor Ciurariu

Aici l-a întâlnit, până să plece la Domnul, pe duhovnicul Dionisie Ignat, născut pe meleaguri botoșănene (22 septembrie 1909, Vorniceni – 11 mai 2004, Muntele Athos, Grecia).

”Într-o după-amiază eram la Colciu și după vecernie mă apropii de Părintele Dionisie Ignat. El era aproape orb și cu bățul în mână mergea spre un loc liniștit drag lui spre marea Egee. Și acum mai este banca aceea unde stătea el și spunea rugăciunile cu metanierul”,

Pr. Teodor Ciurariu

Urmează un dialog pe care pr. Teodor îl redă cu fidelitate:

”Mă întreabă: Preote de unde ești ?

Îi zic: Suntem din același județ, Părinte Dionisie.

Îi sărut mâna iar el mă întreabă: Îți pomenești binefăcătorii ?

Eu am bâlbâit ceva… nu mai țin minte ce (nu pomeneam pe atunci decât pe cei care-mi dădeau la biserică pomelnice).

Să-i pomenești, să-i pomenești! Nu-i neglija! Pentru că toți au contribuit la educația și formarea ta. Ceea ce ești astăzi se datorează Lui Dumnezeu în primul rând, dar si părinților, binefăcătorilor tăi educatori, profesori, doctori, chiar si gazda unde ai stat și ea îți făcea supă când veneai flămând de la facultate.

Chiar așa era! Mi-au dat lacrimile… plângeam… Băbuța unde stăteam în gazdă (a fost asistentă medicală la Spitalul Sfântul Spiridon) totdeauna îmi făcea ceva de mâncare la prânz. Făcea o supă de fidea extraordinar de bună! Cât am fost student am stat doar în gazdă pentru că nu îmi plăcea zgomotul din căminul studențesc. Știa Părintele Dionisie ce știa! Nu întâmplător mi-a amintit de supă.

În seara aceea până către miez de noapte nu prea am dormit gândindu-mă la binefăcătorii mei pe care i-am trecut pe un carnețel. În acel carnețel mereu am adăugat câte o pagină cu numele binefăcătorilor mei!”.

Mărturisirea părintelui coboară apoi în prezent. Zilele trecute a vizitat un așezământ social din Dorohoi pentru a împărtăși bolnavii și pe cei asistați social aici.

”Periodic trec pe la ei. Le citesc rugăciuni, mai stăm de vorbă”, spune părintele despre vizita care îl va marca profund.

”Când ajung la un salon cu o bătrână neputincioasă, asistentul medical ce era cu mine mă întreabă:

- O cunoașteți pe doamna acesta, Părinte?

Eu mă uit cu atenție… O femeie cu trăsături fine, cu privirea tristă, chipul brăzdat de trecerea anilor, cu multă noblețe, dar din păcate (îmi spune asistentul) cu scleroză degenerativă.

Este doamna G. Elena. Mi-am adus aminte! Era  fosta mea profesoară de chimie! Doamne, cum mai trec anii… Cum  se degradează omul din cauza bolilor și a bătrâneții. Am lăcrimat!

Mi-am adus aminte ce distinsă doamnă am în față. A fost profesoara ce mi-a dat primul 10 la teza de la chimie în clasa a IX-a, profesoara ce mi-a dat încredere că pot mai mult după ce în vară ratasem un examen foarte important. O profesoară ce mi-a făcut mult bine în anii de liceu. O femeie elegantă, cu multă demnitate ce impunea respect la catedră și oriunde se afla”.

Părintele a mers acasă, a scris povestea distinsei doamne și apoi a trecut-o pe doamna Elena în lista binefăcătorilor de pe carnețel.

”Tot pe aceleași carnețel la răposați (repausați) am trecut alți doi dascăli de-ai mei Ioan P. si Maria C. plecați recent dintre noi la viață veșnică. Un gând frumos si pentru părintele nonagenar Emil T. Ciomârtan de la care am învățat tot ce se putea învăța despre practică liturgică și ritual ducând mai departe tradițiile noastre Sfinte creștin ortodoxe. Un loc special în sufletul meu si desigur in carnețel il are si părintele Emil”.

În mintea părintelui Ciurariu a revenit din nou chipul Părintelui Dionisie Ignat de la Colciu, cu întrebarea:

”Îi pomenești pe binefăcătorii tăi, Preotule?"

”Întrebarea îmi suna în ureche baritonal, ca un tunet. Părintele parcă era lângă mine! Mă străduiesc, Părinte Dionisie, să-i pomenesc chiar dacă, om cu păcate și neputincios fiind, pe unii îi uit… dar Dumnezeu mi-i scoate în cale și mi-i aduce aminte. Și pentru asta Îi mulțumesc”, se încheie emoționanta mărturisire a părintelui Teodor Ciurariu de la Dorohoi.