Mărțișoare și pachete dulci oferite de Tineretul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor unor copii speciali – GALERIE FOTO

“Din inimi pentru suflete”- Așa a fost concepută și organizată acțiunea TLDE Botoșani - din ziua de sâmbătă, 2 martie 2019 - de la Centrul de Copii cu Sindrom Down din localitatea Mănăstirea Doamnei.

 

Această acțiune a fost  despre acele suflete minunate care "se hrănesc cu dragoste", și care în mod necondiționat, sincer și profund - cred în energia și importanța emoției pure, născute din inimă. Sunt copii pe care Bunul Dumnezeu i-a înzestrat cu harul de a oferi iubire, precum și cu puterea de a depăși mari dificultăți în viață.

 

Cu ocazia evenimentului organizat de Tineretul Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE) Botoșani în colaborare cu Asociatia Ne Trebuie Speranta – echipa a avut bucuria de a trăi momente frumoase, emoționante, și unice prin însemnătatea lor. Ea a fost alcătuită dintr-un efectiv de 5 persoane: Luca Eduard (Președinte TLDE Botoșani); Taraș Dumitrița (Secretar Coordonator-Trezorier); respectiv numiții - Părău George; Maftei Gheorghe și Ghelbere Iulian-Florin – în calitate de membri ai organizației de tineret.

 

TLDE Botoșani a oferit zâmbete, îmbrățișări, mărțișoare și pachețele dulci unor suflete cu totul și cu totul speciale, care au întâmpinat-o cu dragoste și multă bucurie.

 

„Acest eveniment a fost și va rămâne pentru echipa TLDE Botoșani o impresionantă lecție de - Viață, Dragoste, Recunoștință, Devotament.  Adresăm speciale mulțumiri: Asociației "Ne Trebuie Speranță" și domnișoarei psihopedagog Bolohan Ramona; ALDE Botoșani și domnului Marian Morosan pentru sprijinul oferit la organizarea și desfășurarea acestui eveniment caritabil.”  a precizat președintele TLDE Botoșani Av. Eduard Luca

 

Organizația TLDE Botoșani – și-a început activitatea la 1 februarie 2019, sub egida sloganului –"Dispozitiv de Luptă  împotriva ignoranței, pasivității și mediocrității”. În prezent ea numără la nivelul întregului județ 23 de tineri care cred în principiile liberalismului, în valorile statului de drept, și pe care le aplică într-un alt tip de politică – preocupată de nevoi sociale, și orientată către fapte și soluții concrete.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store