Deputatul social-democrat botoșănean, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi a anunțat astăzi că își va da demisia înainte de finalizarea actualei legislaturi pentru a nu beneficia de pensia specială acordată în prezent pentru deputații și senatorii, care au un mandat întreg.
„Refuz pensia specială de parlamentar. Îmi voi da demisia în ultima zi de mandat, astfel încât să nu întrunesc condiția legală pentru acordarea pensiei speciale. Cum m-aș putea uita în ochii părinților și bunicilor noștri dacă aș primi o astfel de pensie specială? Ca deputat am votat în Parlament toate inițiativele legislative prin care se anulau, se tăiau sau se supraimpozitau pensiile speciale. Mereu a apărut un obstacol, un blocaj. PNL ar fi putut da pe loc o ordonanță de urgență prin care supraimpozitarea pensiilor speciale ar fi intrat imediat în vigoare. Nu au făcut-o pentru că sunt demagogi și, de fapt, tânjesc la aceste pensii NEMERITATE! Eu nu sunt așa! Refuz pensia specială din respect pentru toți pensionarii din Botoșani și din România”,
a declarat Marius Budăi.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat cu o zi în urmă că va renunța la pensia specială prin depunerea demisiei din funcția de parlamentar, înainte de finalizarea actualului mandat.
„PSD a venit în Parlament cu singurul proiect constituțional de impozitare a pensiilor speciale! PSD a susținut un singur proiect de lege pentru impozitarea pensiilor speciale. USR şi PNL au blocat de fiecare dată, au speculat electoral tema pensiilor speciale și au tras de timp cu alte propuneri neconstituționale! PSD a avut inițiativa de a comasa toate propunerile legislative formulate separat de celelalte partide parlamentare, într-o versiune comună care să treacă examenul constituțional. Ipocrizia USR şi PNL nu are limite! USR copiază acum gestul parlamentarilor PSD, după ce USR cu PNL ca parteneri la guvernare nu au fost în stare să emită o ordonanță pentru eliminarea pensiilor speciale! Adevărul e unul singur. PNL nu a dorit niciodată tăierea pensiilor speciale pentru a nu pierde voturi!”,
a subliniat Marius Budăi.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: