Proaspătul membru al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) vrea un al doilea mandat de viceprimar.
Iar acest lucru ar fi posibil întrucât se află pe primul loc pe lista AUR pentru Consiliul Local, unde cutuma politică îl plasa în trecut pe candidatul la Primărie.
Ultimele sondaje arată faptul că AUR ar putea obține câteva mandate de consilier local iar mai apoi să se regăsească la masa negocierilor pentru a se forma majoritatea politică din plen.
Ceea ce ar putea însemna cedarea uneia dintre cele două funcții de viceprimar.
Marian Murariu, consilier local
„În ipoteza în care obținem majoritatea în Consiliul Local, da (n.r. vrea viceprimar). De asemenea, am rămas chiar și eu foarte surprins de faptul că dlui mi-a propus să fiu locul 1 pe liste. Lucru atipic deoarece cutuma spune că, candidatul la Primărie deschide lista”.
Asta ar însemna în schimb că este foarte posibil ca tocmai aspirantul la fotoliul de primar să nu acceadă în Consiliul Local.
Cătălin Silegeanu a anunțat că va fi abia pe poziția a șaptea: „Eu o să fiu pe locul 7, deci eu o să fiu și locomotiva care trage. Vom face tot posibilul să avem 7 consilieri”.
Optimismul privitor la obținerea unui scor bun pentru AUR la alegerile locale s-a resimțit și în discursul fostului viceprimar PSD.
[/citat]
„Eu știam de locul 5, astăzi aud de locul 7. Dar acest lucru arată că dlui are o încredere extraordinară în echipă și într-adevăr e o locomotivă, din câte l-am cunoscut ca afacerist. Peste tot unde merge face cărare în sensul bun al cuvântului”.