Marele partid liberal s-a spart cu forță civică la o bere, într-o casă de lut cu ciripituri de păsărele și lătrat de câini

Ședința liberală care a avut loc sâmbătă la Cinema Unirea trece granițele unei simple întruniri de partid. Și aceasta pentru că acolo s-au stabilit în mare proporție o parte a oamenilor care timp de patru ani ne vor reprezenta județul în Parlament. De aceea se cuvine să insistăm asupra ceea ce s-a întâmplat într-o sală de filme, dar și în zilele care au precedat importanta întâlnire.

 

Când PNL se bate cu PDL câștigă... Forța Civică


forta civica botosaniMarele câștigător al votului dat în Consiliul de Coordonare Județean (CCJ) este practic fostul partid Forța Civică. Formațiunea care la Botoșani a fost condusă de Cristian Roman a fuzionat cu PDL, iar PDL mai departe s-a unificat cu PNL. Deși în toată această succesiune Foța Civică era cel mai mic partid, cu un ceva peste 3% obținut la europarlamentarele din 2014, la CCJ-ul de sâmbătă a reușit să obțină două din primele patru poziții prin Cristian Roman și, uriașă surpriză Mirela Saucă, săvineanca devenită consilier județean după ce a eșuat la o mare diferență în tentativa de a câștiga Primăria Săveni.

Flutur i-a făcut campanie lui Roman


Cum s-a ajuns aici? Ei bine, deși a lipsit de la ședință, Cătălin Flutur, președintele PNL Botoșani, pare să fi avut un rol decisiv. Unii candidați la Parlament au fost de-a dreptul stupefiați când au văzut că fostul prefect împarte la intrarea în sală pliante în care mesajul principal îi aparține primarului de Botoșani.


”Cristian Roman este modelul de parlamentar pe care orice lider de partid și-l dorește – experimentat, competent, cinstit și loial. Îl susțin cu toată tăria și îi acord votul meu pentru a ne reprezenta în continuare interesele județului în Parlament”,


Cătălin Flutur, președinte PNL Botoșani.

Cristian roman catalin flutur

Foști PDL-iști rămași interziși de surpriza din pliante


Pe la jumătatea numărătorii Gabriel Alecsandru s-a ridicat nervos și a plecat spre casă, fără să mai aștepte rezultatul final. El nu și-a ascuns uimirea pentru faptul că lui i s-a transmis că președintele organizației vrea să asigure o competiție sută la sută echidistantă, fără să sprijine vreun pretendent la Senat sau Camera Deputaților, pentru ca în ziua ședinței să îl vadă pe Cătălin Flutur pe pliantele lui Cristian Roman. Iar nemulțumirile acestuia au fost confirmate inclusiv de un vechi PNL-ist, Verginel Gireadă, care a rămas la rândul lui mirat de numărul atât de redus de voturi obținut de fostul lider TDL, despre care știa că este în cărți, însă joi totul ar fi fost redirecționat pe axa cu fosta Forța Civică.

”Va cădea în capcana securiștilor?”


gabriel alecsandru pnl”Au făcut horă”, a spus fostul președinte al Tineretului Democrat Liberal, acuzând jocuri de culise prin care junii PNL-iști au fost scoși în afara luptei.
Ulterior a adus acuze și mai dure:
”PNL partidul tinerilor, partidul șanselor? Primii patru candidați pe liste au împreuna aproape 250 de ani. Și-au luat partidul înapoi?!”
El a mulțumit colegilor liberali care i-au acordat încrederea, dându-le asigurări că pe viitor nu îi va dezamăgi.


”Astăzi... sistemul a învins! Într-o bună zi... normalitatea și corectitudinea vor triumfa în fața intereselor de grup, în fața celor care nu au înțeles ce vor românii, ce vrea strada!
Sper că Partidul Național Liberal se va trezi și nu va cădea în capcana securiștilor, nu va rămâne captiv în fața intereselor de grup! Partidul Național Liberal este singurul partid care are capacitatea de a se reforma. Sper ca liderii lui să înțeleagă acest lucru și să acționeze în acest sens!”


Gabriel Alecsandru, pretendent PNL la Parlament.
124 de voturi a adunat Gabriel Alecsandru, clasându-se pe locul 8 din 14 candidați.

Și Sorescu s-a implicat cu... forță civică


Dar asta nu este tot. Pe același material de campanie internă a lui Cristian Roman a apărut cu un mesaj de susținere inclusiv Gheorghe Sorescu, a cărei retragere din cursă, după ce inițial îi fusese anunțată candidatură, rămâne una învăluită în mister. Ei bine, ieșit din competiție, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani a ales să nu sprijine nici un vechi PNL-ist, ci pe fostul lider al Forței Civice, om cu care s-a înlocuit reciproc în funcția de prefect. Culmea, în declarația de spijin se sublinia tocmai că actualul deputat...


”Cristian Roman este un liberal cu state vechi, care nu a încetat niciodată să creadă în valorile liberalismului, cu conștiința muncii, foarte eficient în ducerea la îndeplinire a misiunilor pe care și le asumă”,


Gheorghe Sorescu, consilier județean PNL


Un mesaj de sprijin a avut și Romică Magopeț, primar de Ibănești și președinte județean al Asociației Comunelor din România.

”Un vot democratic de tip sovietic”


verginel gireadaVerginel Gireadă, marele perdant al scrutinului din week-end, acuză jocuri de culise pe filiera PDL-istă. El susține că, în timp ce vechii PNL-iști au lăsat votul absolut liber, foștii ”portocalii” au dat clar directivă pentru trioul Cristian Achiței – Cristian Roman – Mirela Saucă și în acest fel s-a ajuns ca unii oameni să aibă mai multe voturi în partid decât au adunat la alegerile locale, fiind îndepărtați tocmai cei care în iunie au câștigat de către cei care au pierdut.


”A fost un vot democratic de tip sovietic. Eu ar trebui să candidez de pe locul 4 la Camera Deputaților, dar nu știu dacă am să accept. Când nu erau bani la partid nici măcar pentru plata căldurii eu am susținut partidul ăsta. De la 9% l-am făcut partid de 30% și acum vin niște fripturiști să ia totul de-a gata”,


Verginel Gireadă, deputat PNL.

Vechii primari PNL amenință că nu fac campanie
În urma votului de sâmbătă, dar și a negocierilor de duminică, în urma cărora vechiul PDL deține toate posturile eligibile la Camera Deputaților, în timp ce PNL-iștii tradiționali s-au dus în grup la Senat, mai mulți primari vechi liberali, printre care cei de la Darabani, Flămânzi și Ștefănești, ar fi deciși să nu mai facă nici un fel de campanie pentru parlamentare.


945 de voturi au obținut în total foștii PNL-iști și 943 ex-PDL – iștii. Cu toate acestea, trei din primele patru poziții, cele considerate cu șanse reale de a aduce mandate de parlamentari, au plecat spre foștii ”portocalii”. Aceasta și după intrarea în cursă a mai multor vechii PNL-iști din municipiul Botoșani, care a dat aproximativ un sfert din cei 473 de delegați de la Consiliul de Coordonare Județean (CCJ). Ei au rupt astfel din voturi, unii reușind să o facă după discursuri halucinante.

Mare-i grădina liberală...


Secretarul general al organizației municipale s-a lăudat cu un alt tip de activități politice.


”Acțiunile liberale pe care le-am organizat: cafeaua liberală din fiecare duminică, de la ora 10:00, de la sediul județean al partidului sau fotbalul de joia după-amiază și mai ales berea de după, au contribuit la coeziunea echipei. Cu această ocazie invit și colegii din județ să participe la astfel de acțiuni”,


Eduardt Cozminschi, secretar general org.mun. PNL Botoșani.

eduardt cozminschi


Acesta a adăugat că se prezintă la judecată în față colegilor cu inimă curată. Și a continuat în același registru.


”Ultima fiță în materie de agroturism pentru nemți, britanici, nordici, care exploatate inteligent pot să ne aducă foarte mulți turiști, sunt tocmai casele noastre țărănești, de lut, acoperite cu stuf și garduri de nuiele, unde se aude doar ciripituri de păsărele și lătratul câinilor. Iar aici nu ducem lipsă. Deci putem transforma dezavantejele județului în avantaje”,


Eduardt Cozminschi, secretar general org.mun. PNL Botoșani.

Despărțiți la terasă


Deși mai toți candidații din cursa liberală internă pentru Parlament au făcut apel la unitate, insistând să se vorbească doar despre PNL, nu despre vechiul PNL și fostul PDL, lucrurile au stat exact invers la Consiliul de Coordonare Județean care a avut loc sâmbătă. Și poate cel mai relevant este ceea ce s-a întâmplat în timpul numărătorii voturilor. Unii candidați au așteptat rezultatele la terasa restaurantului ”La Strada”, acolo unde ex-PDL – iștii, printre care Cristian Roman și Mirela Saucă, au stat la o masă, iar vechii PNL-iști, printre care Maricel Maxim, a luat loc la altă masă.

Pressing la centru


Oricum, în ciuda votului dat la sfârșitul săptămânii precedente, bătălia pentru locurile de parlamentar, pare însă departe de a se fi încheiat. Dat fiind rezultaul, precum și negocierea de duminică, organizații și structuri din partid ar putea evita să se implice în campanie, lucru afirmat inclusiv de Gabriel Alecsandru, care duminică a refuzat de altfel să ia parte la ședința prezumtivilor candidați la Parlament, la care s-au exprimat opțiunile pentru locurile eligibile. Decizia finală aparține conducerii centrale, care va avea parte de un pressing serios făcut de unii lideri ai filialei.