„Marele exercițiu” de la Iași la care au fost și botoșăneni: O femeie a așteptat ambulanța 4 ore

Marți, 1 noiembrie a fost ziua exercițiilor anti-cutremur. Pompierii de la Botoșani s-au deplasat la Iași pentru această simulare. În acest timp, într-o localitate ieșeană un caz adevărat a avut un timp de așteptare de patru ore la o ambulanță ce era blocată de acest exercițiu. 

 

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că se fac verificări și că în mod normal nu avea de ce să se întâmple astfel de cazuri. Localnicii din satul Pietraria, aflat la 15 kilometri de Iași, sunt revoltați. Au găsit-o pe femeia, care suferă de depresie, dezbrăcată și căzută în stradă. Au sunat de urgență la 112, însă li s-a spus să mai aștepte.

 

Când au văzut că ambulanța nu mai vine, oamenii au ajutat-o cum au putut pe femeia care îngheța de frig la 4 grade Celsius. Au îmbrăcat-o și au învelit-o cu pături. După patru ore și-a făcut apariția și echipajul de pe ambulanță.

 

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță spun că simularea de cutremur le-a afectat programul. Au fost 220 de apeluri la 112 și au intervenit doar cu zece ambulanțe, celelalte echipaje participau la exercițiu.
Conducerea spune că va face verificări după acest incident.

(Sursa – Jurnalul)