Marea ţeapă a amenzilor pentru rovinietă, schema prin care Statul Român sileşte şoferii să plătească dublu

Tot mai mulţi conducători auto din Botoşani sunt puşi în imposibilitatea de a beneficia de prevederile legale potrivit cărora au dreptul să plătească jumătate din amendă în termen de 48 de ore de la aplicare pentru circulaţia fără rovinietă în afara localităţilor.

 

A aflat în octombrie că a fost amendată în februarie


Şi aceasta din cauza sistemului de constatare şi comunicare a sancţiunilor, care îi aduc în situaţia de a afla abia după câteva luni că au fost pedepsiţi. Estera Tofan este una dintre ultimele posesoare de autovehicule care a păţit-o. Deşi a fost surprinsă conducând fără rovinietă tocmai pe 6 februarie 2017, a aflat abia pe 18 octombrie, când a avut treabă la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL). Nu mică i-a fost însă mirarea să constate că, oficial, ar fi fost informată de amendă încă de pe 31 mai.

 

Poştaşul şi-a pus martor o colegă


Atunci, Dorel Coţovanu, angajat al Oficiului Judeţean de Poştă (OJP), deoarece nu a găsit-o acasă, a completat un proces-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a actului de constatare a contravenţiei. În acesta se precizează că martor la afişarea plicului cu amenda la domiciliul şoferiţei ar fi fost Elena Crîşmaru. Întrucât locuiesc la bloc şi nu cunosc să aibă vreun vecin cu acest nume, Estera Tofan şi soţul său s-au interesat la OJP şi au aflat că, de fapt, femeia trecută martor este la rândul ei salariată a Poştei Botoşani.


„Am sunat şi mi-a spus că ei aşa au primit indicaţie să facă: dacă nu găsesc pe nimeni acasă să treacă acolo ca martor un coleg de muncă. Chiar mi-a spus omul că nici lui nu i se pare corect şi că au avut discuţii la serviciu pe chestia asta”, a relatat soţul conducătoarei auto.

 

amenda rovinieta

 

În loc să dea 625 lei, trebuie să plătească dublu


Iar marea problemă este că, maşina surprinsă fără rovinietă fiind una de gabarit, amenda care trebuie achitată este de nici mai mult, nici mai puţin de 1.250 de lei şi, cu toate că în procesul verbal de constatare a contravenţiei este specificat că se poate achita jumătate din minim, adică doar 625 de lei, botoşăneanca nu a putut uza de această facilitate. Şi aceasta pentru că, oficial, a fost informată pe 31 mai şi putea deci să plătească amenda înjumătăţită până pe 2 iunie.

 

Şefii Poştei recunosc că factorii se pun martori unii pe alţii


Reprezentanţii OJP Botoşani recunosc că apelează la martori dintre colegi, dar spun că aceasta practică este o excepţie la care recurg atunci când vecinii refuză să fie cooptaţi ca martori la comunicarea vica puriciamenzilor.


„Noi avem un contract încheiat cu cei de la CNAIR, este stabilită o procedură. Asta este procedura: dacă nu te găseşte acasă, se afişează. Martor poate fi oricine”,


Vica Purici, director OJP Botoşani.


Şefa Poştei Botoşani a arătat că, atunci când aud de afişarea unor amenzi, destui sunt oamenii care refuză să fie luaţi drept martori, astfel încât factorii poştali îşi cheamă un coleg dintr-o zonă apropiată pentru a îndeplini procedurile de comunicare. Vica Purici susţine însă că, în realitate, şoferii ar afla de amenzi prin această procedură de comunicare, fiindcă de obicei plicurile li se lasă chiar în uşă, dar că nu recunosc.

 

Şir de ciudăţenii în amenzile drumarilor


Dar problema nu este doar la Poştă. Întregul sistem de aplicare a sancţiunilor de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este unul cel puţin ciudat. În cazul concret expus mai sus se menţionează negru pe alb că, „prezentul proces verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit la data de 09.05.2017 şi că, „am constatat la data de 09.05.2017 că vehiculul (…) a circulat la data de 06.02.2017, ora 14:11, locul DN 29 km  31 + 289 m, Baisa, jud. BT, fără a deţine rovinietă valabilă”. Cu alte cuvinte, CNAIR constată abia în luna mai că în februarie autovehiculul nu avea rovinietă. Şi aplică şi amendă pentru asta!

 

amena rovinieta 3


Iar acesta nu este un caz singular. Tot la mijlocul lui octombrie un şofer din Botoşani a aflat că în luna iulie a circulat fără rovinietă în acelaşi loc, adică la Baisa.

 

Statul, singurul câştigător al schemei


taxe si impozite botosaniIar după comunicarea în stilul menţionat, oamenii află întâmplător, după opt luni, că au fost amendaţi şi nu mai pot plăti doar jumătate.  


„Instituţia care aplică amenda, aceea ne-o şi trimite. Dacă o amendă este dată de Poliţie, primim de la Poliţie, dacă e aplicată de Jandarmerie, o primim de la Jandarmerie. Când primim, vin mai multe, la pachet. Sunt însă şi oameni care primesc plicul acasă şi vin cu el în mână să achite”,


Lucian Lupu, director DITL.

 


Unitatea pe care o conduce nu are întocmită o situaţie cu privire la valoarea sancţiunilor aplicate pentru lipsa rovinietei, însă cert este că din tot acest mecanism singurul câştigător este Statul Român, care încasează amendă în procent maxim şi nu doar jumătate.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store