Marea rectificare pozitivă de buget, Flutur: Este o mare ȚEAPĂ - Botoșaniul depășit la bani de...Vulcan

Rectificarea mult așteptată de buget care ar fi trebuit să completeze conturile Primăriei Botoșani pe parte de funcționare și salarizare s-a dovedit a fi o picătură într-un ocean.

 

Primăria Botoșani a solicitat o sumă de 9,5 milioane lei, Guvernul i-a alocat puțin peste 1,5 milioane. În condițiile în care numai din cota defalcată din impozitul pe venit i-ar fi revenit în jur de 5 milioane de lei, adică diferența de la 42,75 la 60%, așa cum s-a angajat Guvernul la începutul anului.

 

„Este pozitivă, dar pentru ei și pentru o parte din prietenii lor de la guvernare. Pentru noi, la Botoșani, este o mare țeapă. În condițiile în care am informat, am scris, am spus, doar pentru asigurarea funcționării municipiului Botoșani, a aparatului propriu și a instituțiilor din subordinea CL ne-ar fi trebuit în jur de 9,4 milioane lei”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

De asemenea, au fost și promisiuni de la ministrul Finanțelor, care a transmis în teritoriu că bugetele locale vor fi echilibrate la rectificarea din vară.

 

Și-au rezolvat problemele financiare, însă primării de municipii conduse probabil de pesediști. Spre exemplu, Constanța a primit la rectificare 14 milioane de lei, Mangalia 1,4 milioane de lei, Sfântu Gheorghe 10 milioane lei, Vulcan 3 milioane de lei, Sighișoara 3 milioane de lei.

 

„M-am uitat doar la orășelele mici, la municipii. Astea mă interesează pe mine. În condițiile în care nouă ne-ar fi trebuit doar pentru plata asistenților personali, cei pe care-i plătim din buget local, 1,9 milioane de lei, iar noi primim la rectificare doar 1,5 milioane”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

„Așa este tratat Botoșaniul”, a continuat Cătălin Flutur ca o concluzie la ceea ce s-a dorit a fi gura de aer proaspăt de la Guvernul PSD.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store