Marea Neagră de la noi, între reguli, gigolo şi prostituate - GALERIE FOTO

 

Hotărît lucru, Marea Neagră românească, cu a ei salbă de staţiuni, e un spaţiu în care se consideră că legile, hotărîrile, ordinele, deciziile şi cum s-o mai fi chemînd ele nu sunt suficiente. Aşa că, pe unde mergi, dai de noi reguli, reglementări, regulamente şi alte chestii de genul acesta. Plaja, recepţiile, restaurantele şi chiar lifturile sunt „tapetate” cu o sumedenie de anunţuri.

Anunt litoral 2010

„Vă rugăm să nu scoateţi obiecte de inventar (farfurii, tacîmuri) din unitate”

În locurile în care trebuie să mănînci aproape că nu apuci să înghiţi de la atîtea anunţuri. „Dragi oaspeţi, aşteptăm din partea dvs. o ţinută decentă la intrarea în restaurant!” este unul din anunţurile cu care foarte „ospitalier” te întîmpină chelnerii. Chelneri care n-au nici unul o îmbrăcăminte care să semene măcar a om care face meseria asta. Unul este în trening, altul e încălţat în ciocate ş.a.m.d., dar tu trebuie să vii decent îmbrăcat acolo. Adică, după ce te întorci de la plajă te duci frumuşel, dai jos maioul şi slipul, iei costumul şi după aia te apuci de mîncat, că altfel se supără nenea care cică e chelner şi care, mai nou, s-a apucat de vîndut rujuri la intrarea în restaurant. Dar faza cu îmbrăcatul nu e singura. De altfel, ar trebui să vii cu un carneţel ceva la tine ca să le notezi pe toate şi apoi să le şi memorezi, că altfel… „Stimaţi turişti, vă rugăm să nu scoateţi obiecte de inventar (farfurii, tacîmuri) din unitate”, e alt anunţ. Cu alte cuvinte, „băi, de mîncare e doar… mâncarea, nu şi tacîmurile”. Asta ca totul să fie cît se poate de clar. Bine şi nu veniţi voi la restaurant cînd vă apucă foamea, nu, la Marea Neagră de România obligatoriu trebuie să flămînzeşti în intervalele orare 7:30 – 9:30, 12:30 – 14:30 şi 18.30 – 20:30.

„Ascensorul funcţionează numai după închiderea corectă a uşilor”

La bătaie cruntă cu restaurantul este liftul. Pentru o „excursie” de trei etaje cu ascensorul ai de respectat… nu una, nu două, nu trei, nici măcar şapte sau opt, ci zece, da 10 reguli. De la „ascensorul foloseşte exclusiv transportului de persoane” şi pînă la „ascensorul funcţionează numai după închiderea corectă a uşilor de la palier şi cabină”. Cînd vezi care sunt consecinţele nerespectării acestor reguli te trec toate transpiraţiile, de parcă n-ar fi suficient că e vară, cald şi soare. Şi asta pentru că, mai orice încălcare a vreunei reglementări dintr-astea de lift se poate termina cu pericol, ori de blocare, ori de accidentare, ori chiar de… moarte. Oricum o dai, ieşi nasol rău din aventura „liftieră”. Zici că-i navă spaţială, nu alta.

În telegondolă „păstraţi intimitatea şi plăcerea plimbării”

Şi atunci te întrebi cum o fi frate în telegondolă, dacă în lift se bat regulile în halul acesta? Păi e fain, fain de tot în telegondolă. Anunţurile sunt ca pentru personajele din filmele cu proşti. Şi cum ai putea spune altceva cînd într-o cabină există o rubrică specială cu lucruri care sunt interzise în care, printre altele, se menţionează ca şi „activităţi” care intră în această categorie „a se apleca pe geamul telegondolei în exterior” şi „a se arunca în exterior cu obiecte pe timpul parcursului”. Iar acestea sunt continuate cu o lecţie de comportament, sau de viaţă, sau de purtat în lume, în fine, cert este că este obligatoriu să „păstraţi intimitatea şi plăcerea plimbării pentru persoanele care temporar vă sunt partenere de călătorie”. Şi dacă nu respecţi partea asta cu „intimitatea şi plăcerea” rişti să te alegi cu un amendon de 1.000 – 2.000 de lei de la „Direcţiunea” de n-o să uiţi toată viaţa ta plimbarea cu telegondola. Uufffff, parcă suntem într-o lume de retardaţi…

SMURD pentru urgenţe erotice

Şi pentru că veni vorba de „intimitate şi plăcere”, ei bine, ele chiar sunt la loc de cinste. Cum vă sună „Pierdut jucărie de pluş albă pui în zona „Princhindel” – la maşinuţe mărime 20 cm, uzată. Recompensă 0722…?". Sună a gigolo, numai că, na, oficial activitatea asta cu vîndutul de plăceri, chiar şi în sens invers, nu e foarte legală şi atunci se mai „criptează” puţin anunţurile. Bine, dacă îţi laşi maşina într-o parcarea de lîngă un hotel de 4 stele din Mamaia, cînd te întorci găseşti tot felul de fly-ere cu saloane de masaj erotic care cică fac treabă şi în deplasare. „Ajungem în 15 minute în orice loc din staţiune”, Măi, fetele astea probabil că au un elicopter, un soi de SMURD pentru urgenţe… erotice, că sentimentale nu pot fi. Piaţa în domeniu e tare înfloritoare şi dacă ai pierdut „masajul erotic” (oficial asta se vinde, cum şi băiatul acela, tot oficial, şi-a pierdut o jucărie de 20 de cm), ori n-ai timp să aştepţi un sfert de oră, bagi viteză între staţiuni, acolo unde chestia cu sexul s-a oficializat de-a binelea. Fetele nu te mai iau cu masaj erotic, jucării pierdute şi alte „preludii”, acolo totul este clar. Vin la marginea şoselei ca la muncă, au şi pătură şi sticle de apă minerală, faza mai naşpa e că, faţă de ceea ce vezi pe plajă, oricît de sumar sunt echipate ele, par cam gros îmbrăcate. Diferenţa este însă că, iarăşi oficial, pe plajă nu se vinde nimeni. Doar se cumpără…

Sergiu BĂLĂŞCĂU

Anunt

anunt carnaval

prostituate

Prostituate litoral

Anunturi litoral

Anunt hotel

Anunt telegondola