Marcu îl interpelează iarăşi “bugetar” pe Boc

 

Preşedintele PSD Botoşani a adresat luni o nouă interpelare primului ministru. De această dată senatorul îl acuză de încălcarea legii 500/2000 privind finanţele publice.
Potrivit acestui act, premierul avea obligaţia de a transmite Parlamentului proiectul de buget pentru anul următor până la data de 15 octombrie a anului în curs, conform art 35, alin (4): ”După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, prevăzute la alin. (1), acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an”. “Termenul legal prevăzut a fost depăşit şi Parlamentul României nu a primit nici până acum proiectul de buget”, menţiona liderul social-democrat. În final el adresează două întrebări şefului Executivului:
-         Atât timp cât dvs., ca prim ministru al României, nu respectaţi legea, ce pretenţii puteţi emite în legătură cu ceilalţi?
-         Din moment ce noi nu cunoaştem bugetul, cum putem pretinde corectitudine din partea ordonatorilor de credite?