Se pregătește adresă către Primărie pentru închiderea unui magazin Profi pe timpul nopții: S-au dat aproape 100 de amenzi degeaba – VIDEO 

Este una dintre zonele care au devenit problematice în municipiul Botoșani. Și care poate contura o situație aproape fără precedent, în sensul în care Primăria poate obliga un agent economic privat să-și limiteze programul de funcționare. 

 

Profi din Primăverii

 

 

Este unul dintre magazinele din cauza cărora locatarii din zonă se plâng de disconfort ridicat din mai multe puncte de vedere: zgomotul nocturn care-i împiedică să se odihnească din cauza tinerilor care cumpără alcool din interior și-l consumă în exterior, pe carosabil sau în spatele blocurilor. 

 

Perioada de aprovizionare a magazinului care, din nou deranjează prin faptul că se blochează temporar accesul pe respectiva alee. La fel cum se întâmplă și în cazul mașinilor Urban Serv care ridică gunoiul. 

 

Situația a fost readusă în atenția membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), condusă de Gelu Graur. În componența acestei entități se regăsesc și șefii structurilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), respectiv Poliție, pompieri și jandarmi, dar și Poliția Locală a municipiului Botoșani. La ședința anterioară această problemă a fost semnalată de prefectul Dan Nechifor, sesizat la rându-i de oamenii din zonă. 

 

 

„Să vedem ce putem face”

 

 

Marți, 11 martie 2025 la ședința ATOP, Gelu Graur avea în față sesizarea semnată de 23 de botoșăneni care locuiesc în apropierea magazinului Profi din Primăverii. 

 

Și unde se constituie o serie de „hub-uri sociale” cum le-a numit președintele ATOP, disconfortul fiind într-adevăr real. 

 

 

Gelu Graur, președinte ATOP

„Îmi aduc aminte că la ultima ședință pe care am avut-o chiar și dl prefect a ridicat această problemă. Ați văzut, acolo, e vorba de faptul că se adună persoane în zona respectivă și se facilitează acest fapt prin programul non-stop al magazinului, prin faptul că se cumpără băuturi alcoolice de la magazin și apoi se consumă în imediata apropiere. Poate pentru unele persoane aceste aspecte par ușor lejere sau de nebăgat în seamă, dar consider că, având în vedere persoanele din sală, putem discuta puțin pe subiectul ăsta și să vedem ce putem face. Cei care au semnat petiția s-au adresat Poliției Locale, am înțeles că și la Poliție au făcut sesizări din ce-am văzut în documente”,

 

 

 

Amenzi peste amenzi, fără prea multe rezultate 

 

 

Șeful Poliției Locale a explicat în ședință că instituția pe care o conduce, prin personalul operativ, a făcut tot posibilul pentru liniștirea spiritelor. 

 

Numai în 2024 au fost aplicate un total de 80 de sancțiuni contravenționale atât pentru tulburarea liniștii și ordinii publice (50 de sancțiuni) cât și pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor (30 de sancțiuni). 

 

Iar anul acesta au fost aplicate 11 amenzi la Legea 61 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și 4 pe partea de deșeuri. 

 

Lucian Deleanu, director Poliția Locală

„Problema a devenit una mai tranșantă din punct de vedere al ordinii publice de când s-a făcut programul non-stop. Foarte mulți consumatori se adună zilnic, după ora 22. Este o sesizare reală, de asemenea este reală și sesizarea cu privire la aprovizionarea care se făcea pe partea carosabilă, dar am aplicat sancțiuni la acest capitol. Nu mai stau mașinile pe partea carosabilă, acum se duc undeva în spate, fac aprovizionarea prin spate”

 

Lanțul de magazine Profi s-a vândut cu 1,3 miliarde de euro 

 

Mai mult, reprezentanții magazinului ar face aprovizionarea cu marfă ajutându-se de un utilaj în genul unui motostivuitor care este neînmatriculat.

 

Doar că Poliția nu are competențe să intervină din acest punct de vedere. 

 

Lucian Deleanu, director Poliția Locale

„Este reală și problema compactorului pentru cartoane sau ce selectează ei la magazin, dar s-a diminuat cu mult programul ăsta al lor de colectare, acum se face undeva o dată sau de două ori pe lună. Și într-adevăr gunoiul era o problemă, dar și la capitolul ăsta, nu mai este zilnic, acum au un spațiu în spate unde depozitează gunoiul, într-adevăr este un disconfort în momentul în care vine mașina de gunoi vine să îl ridice”. 

 

 

Primăria să închidă magazinul pe timpul nopții

 

Legislația în vigoare oferă oricărui agent economic posibilitatea de a-și stabili propriul program de funcționare, singura obligație fiind aceea de a-l respecta. 

 

Șeful Poliției a continuat cu o sugestie: ”Dacă s-ar lua în considerare sesizările multe care ajung, din partea noastră, din partea Poliției, din partea cetățenilor,  printr-o hotărâre de Consiliu Local s-ar putea reveni asupra programului non-stop și să îi determinăm să fie doar până la 22:00, pentru că asta este marea problemă, programul de non-stop. Asta este de fapt problema, programul și fast-food-ul pe care îl au și fumul de la cuptoare se duce la balcoanele cetățenilor”.

 

Descinderi la o companie cu magazine și la Botoșani: Controale pentru practici neloiale

 

Consilierul județean Ionela Aiftincă a propus să fie redactată o adresă către Primărie în eventualitatea promovării unei Hotărâri de Consiliu Local. Cu documente doveditoare anexate, cum ar fi amenzile aplicate de Poliția Locală, precum și sesizările oamenilor din zonă. 

 

Iar Gelu Graur a făcut apel la structurile MAI să aibă în vedere zona pentru acțiuni mai intense de patrulare: „Dacă se poate avea prezență acolo ca să descurajeze consumul de băuturi alcoolice Să aveți în vedere această zonă mai ales la orele târzii, pentru a putea conlucra și să mergem în sistem integrat. Atât Jandarmeria, Poliția, cât și  Poliția Locală”. 

 

ATOP se va întruni pentru a doua oară luna aceasta pentru a se interveni cât mai eficient în rezolvarea problemei din Primăverii.