Magda de la PNL, propunere la CJ de combatere a analfabetismului funcţional: Afectează PIB-ul

Devenită consilier judeţean în februarie, Magda Roman a formulat în cadrul şedinţei ordinare de joi a Consiliului Judeţean o interpelare pornită de la câteva date statistice.

 

425


dintre elevii români sunt analfabeţi funcţionali.


Adică nu au capacitatea să înţeleagă un text pe care l-au citit şi nici să efectueze operaţiuni de matematică elementară. Ca atare, reprezentanta PNL în CJ a propus conceperea unei strategii de atragere a copiilor şi tinerilor spre lectură prin metode interactive, care să le dezvolte abilităţile de comunicare şi înţelegere a unui text.


„Un prim pas în acest sens îl putem face prin Biblioteca Judeţeană Mihai Eminescu din Botoşani, instituţie aflată în subordinea directă a Consiliului Judeţean. Aceasta ar trebui să pună la dispoziţie o sală, dotată corespunzător, în care tinerii să aibă posibilitatea să organizeze ateliere educative, cluburi de lectură sau expoziţii, desigur sub îndrumarea unor cadre didactice”,


Magda Roman, consilier judeţean PNL.


Ea a adăugat că dezvoltarea amintitei strategii este extrem de importantă atât timp cât sociologii şi economiştii arată că procentul ridicat al elevilor analfabeţi funcţional are un impact economic enorm asupra PIB-ului României.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store