Made in Liga 1: antrenor dat afară după prima etapă, Leo printre favoriți să-i ia locul

Unul dintre tehnicienii din prima ligă a renunțat la echipa pe care o antrena după prima etapă.

 

Dan Alexa a demisionat din funcţia de antrenor al Concordiei Chiajna, după un conflict cu primarul Mircea Minea, pe care l-a acuzat că s-ar fi implicat în problemele de ordin tehnic ale echipei.

 

Favorit pentru a prelua banca tehnică a echipei din Chiajna le are Vasile Miriuță, liber de contract, după ce a fost dat afară de la CFR Cluj pentru a i se face loc lui Dan Petrescu.

 

Dacă nu se va ajunge la un acord cu Miriuță, atunci al doilea pe listă este Leo Grozavu.

 

Locul său ar putea fi de asemenea luat de Eugen Neagoe, fostul antrenor al celor de la CSM Iaşi. 

 

Acesta nu ar veni singur, ci însoţit de Florin Prunea în funcţia de preşedinte, refăcând astfel cuplul din Copou.

 

Concordia Chiajna a debutat cu o înfrângere în noul sezon, scor 0-1, pe teren propriu cu ACS Poli Timişoara.

download from google play download from apple store