Made in Botoşani : Prinşi la plimbare cu o umbrelă de soare furată

 

Jandarmii botoşăneni s-au confruntat în această săptămână cu un furt mai puţin obişnuit. Joi seară aceştia au depistat, pe strada Armeană din municipiul Botoşani, doi tineri care transportau o umbrelă de soare de mari dimensiuni. 
umbrela de soare furata la BotosaniCei doi, în vârstă de 23, respectiv 21 de ani, fără antecedente penale, nu au putut dovedi provenienţa acesteia. În urma verificărilor făcute de către echipa operativă a Jandarmeriei, s-a stabilit faptul că au sustras umbrela de la o masă închiriată de către un vânzător din Piaţa Centrală. 
Tinerii în cauză vroiau să vândă umbrela pentru a face rost de bani. Ei au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani pentru întocmirea actelor de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, iar bunul sustras a fost restituit propietarului. Dosarul cu actele de constatare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru soluţionare.
CITEŞTE ŞI:
 Cursă prin oraş cu jandarmi după un bişniţar din Piaţa Mare