Macaronarul oltenilor a văzut alt meci: Un gol întâmplător; echipa a făcut un joc bun

Deși comentatorii televiziunilor care au transmis meciul FC Botoșani - CSU Craiova 1 - 0 au catalogat golul lui Andrei Miron drept superb, senzațional, unul dintre cele mai frumoase goluri ale campionatului, tehnicianul oltenilor este de cu totul altă părere.

 

La finalul meciului disputat vineri seară pe Stadionul Municipal, italianul s-a arătat mulțumit de elevii săi și aproape că și-a bătut de joc de realizarea fundașului central al moldovenilor.


”Am făcut un meci bun, ne-am creat ocazii de gol. Echipa a primit un gol întâmplător, de la distanță. Ne-am creat multe oportunități de a înscrie. Analiza meciului trebuie făcută de alții, noi suntem o echipă tehnică. Nouă ne place să jucăm mingea, nu să fim duri. Trebuie să creștem”,


Devis Mangia, antrenor CSU Craiova.


Deși craiovenii au contat cu precădere pe final, când au introdus pe teren doi atacanți veritabili, pe Roman și Burlacu, macaronarul pare să fi văzut și o altă partidă, nu doar un alt gol.


”Am făcut anumite erori din puncte de vedere tehnic și cred că a contat. Când l-am introdus pe Zlatinski am avut o superioritate clară. Nu trebuie să găsim scuze, dar îmi face plăcere că echipa a făcut un joc bun”,


Devis Mangia, antrenor CSU Craiova.


Culmea este că tehnicianul oltenilor a fost contrazis tocmai de căpitanul alb-albaștrilor, Alex Băluță catalogând reușita lui Miron drept ”un gol superb”.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store