Macaleți și oamenii lui : Critici din prima ședință de la un coleg de partid

Prima ședință cu actuala componență a plenului județean s-a întrunit astăzi, 8 iulie 2016, cu o ordine de zi ce a avut mai mult proiecte de hotărâre cu caracter tehnic, ce nu sufereau amânare.

 

Înainte de a parcurge efectiv punctele aflate în dezbatere, a cerut să intervină consilierul județean Florentin Pietraru.

El a arătat că deși și-a luat mapa la termen, nu a înțeles foarte mult din expunerile de motive și rapoartele de specialitate aferente proiectelor. Ca atare, a fost nevoit să caute pe internet ce înseamnă Ecoproces sau ADI Aqua.

 

Și și-a amintit de profesorii lui din școală, cel de matematică și cel de limba română.

”Am învățat de la ei că, raportul de specialitate trebuie să fie clar, să fie românește formulat iar de la cel de matematică am învățat că trebuie să fie foarte logic. Adică din raportul de specialitate indiferent ce meserie avem noi, profesori, doctori, fermieri, trebuie să rezulte foarte clar, exact ce doriți să hotărâm. Așa cum am văzut hârtiile aici, expunerea de motive și raportul de specialitate se suprapun, nu frate. Cred eu că ar trebui mai multă atenție la ele”
Florentin Pietraru, consilier județean

Costică Macaleți i-a răspuns ușor ironic: ”Ne însușim aspectul pe care ni l-ați transmis și ne cerem scuze”. Ca să nu-i fie luată în nume de rău intervenția, Pietraru a subliniat: ”Nu a fost o critică, să știți”.
(G.E.)