Luptă la baionetă pentru Parlament în PNL: A intrat și Flutur în joc, s-a pus la bătaie și postul de prefect

Până la sfârșitul săptămânii, conducerea națională a Partidului Național Liberal trebuie să voteze listele de candidați la Parlament pentru toate județele, însă la Botoșani liderii organizației încă nu au căzut de acord asupra componenței acestora.

 

Lista primarilor dată peste cap


După cum v-am informat săptămâna trecută, într-o ședință cu primarii s-au supus la vot candidaturile, iar Costel Șoptică a ieșit pe locul 1 la Senat, primele trei poziții la Camera Deputaților revenind lui Cristian Roman, Verginel Gireadă și Cristian Achiței.


Președintele PNL Botoșani a încercat atunci să se mute de la senatori la deputați, însă unii participanți la întrunire s-au opus.


Costel Șoptică nu a renunțat însă la ideea de a reveni după patru ani la Camera Deputaților, ar fi purtat discuții cu liderii naționali ai partidului și ar fi obținut sprijin pentru ocuparea primei poziții la așa numita ”cameră inferioară”, care însă asigură singurul loc sută la sută eligibil pentru PNL Botoșani.

 

Ședința greilor s-a terminat ca-n tren


Ca atare, săptămâna aceasta s-au reluat negocierile. Cristian Achiței a acceptat să își depună dosarul pentru Senat și să facă practic rocadă cu Costel Șoptică, actualul deputat fiind convins că poate câștiga un mandat de senator.


Mai departe, în ciuda relației glaciale, care s-a putut observa cu ochiul liber și în întreaga campanie electorală pentru alegerile locale și care s-a concretizat cu înfrângerea ambilor candidați, Costel Șoptică și Cătălin Flutur ar fi convenit ca edilul-șef în exercițiu să ocupe locul doi la Camera Deputaților.


Ulterior lucrurile s-au tot complicat. Miercuri seară a avut loc o ședință restrânsă, la care au participat Costel Șoptică, Cristian Achiței, Cătălin Flutur, Cristian Roman, Verginel Gireadă și Liviu Hrimiuc, încă primar al orașului Darabani, în calitate de reprezentant al zonei de nord-est a județului. Încercarea de a se obține o componență a listelor agreată de toți greii partidului a eșuat.


Lui Cristian Roman i s-a propus inclusiv funcția de prefect în schimbul renunțării la candidatura pe locurile eligibile, însă actualul director al Cancelariei Prefecturii a refuzat oferta.


De asemenea, Verginel Gireadă a cerut în continuare un loc eligibil de deputat, arătând că, pe lângă victoria detașată din comuna Mihai Eminescu, una dintre cele mai mari din județ, a reușit la alegerile locale să obțină pe zona de sud-est de care răspunde un scor de peste 40%.


În plus, nici tinerii din partid, ignorați de la împărțirea candidaturilor eligibile încă de la fuziunea PNL – PDL, nu par să fie dispuși să se retragă foarte ușor. Este tot mai intens vehiculată varianta intrării în cursă a fostului inginer-șef al Oficiului de Cadastru, Eusebiu Cilibiu, sprijinit de primarul de Flămânzi, Dan Oloieriu, unul dintre cei mai performanți aleși locali ai PNL din întreg județul.


Pe de altă parte, unii primari și-ar dori un pretendent la Legislativ din rândurile lor.  

 

Socotelile se fac pe trei locuri


Mai mult sau mai puțin voalat, lui Costel Șoptică i s-a reproșat că nu oferă un semnal bun electoratului plecând de la Senat, unde se obține mai greu un mandat, la Camera Deputaților, poziție de pe care se intră mai facil în Parlament și că indirect transmite un mesaj defensiv, de teamă privitor la rezultat.


Procentul de 34,15% pe care PNL Botoșani l-a înregistrat pentru Consiliul Județean, acolo unde votul este considerat a fi cel mai politic dintre toate cele de la scrutinul local, ar trebui să asigure liberalilor exact o treime dintre mandatele de parlamentari care revin județului Botoșani, adică un senator din trei și doi deputați din șase.


Liderii PNL Botoșani nu pot însă ignora experiențele precedentelor cicluri electorale, care au demonstrat că la parlamentare crește scorul câștigătorului de la locale și scade cel al învinsului astfel încât nu sunt siguri nici pe cele trei mandate.


În consecință, bătaia cea mai mare este pe primul loc la deputați, care poate fi câștigat chiar și cu o diminuare la jumătate a procentului de la locale, în realitate practic însă imposibilă într-un interval atât de scurt de timp.

 

Supărații ar putea pleca


Cu toate că până joi la amiază liderii PNL încă nu se puseseră de acord asupra componenței și mai ales a ordinii de pe liste, pentru astăzi a fost convocat Comitetul Director, structură care reunește printre alții primarii și liderii de filiale și la care ar urma să se supună la vot candidaturile pentru Parlament.


Nu este exclus ca rezultatele de astăzi să producă unele plecări de calibru din partid, în mediul politic avansându-se ideea că ”marii învinși” din competiția internă ar avea pregătit un plan B și ar putea prelua unul dintre partidele parlamentare de la Botoșani care au obținut rezultate sub media națională la scrutinul din 27 septembrie.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store