Lupaşcu: “Soarta spitalelor ar trebui decisă de jos în sus”

 

Problema spitalelor din Botoşani va ajunge din nou atenţia consilierilor judeţeni printr-un proiect care va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean din data de 30 mai 2011. Potrivit vicepreşedintelui CJ, Cătălina Lupaşcu, situaţia unităţilor spitaliceşti poate fi tranşată în următoarea şedinţă datorită proiectului de ordin privind noua modalitate de finanţare a spitalelor. De asemenea, vicepreşedintele CJ consider că, soarta unităţilor sanitare trebuie să fie decisă de consiliile de administraţie şi managerii din cadrul acestor unităţi. “Cred că acum avem toate datele necesare pentru a lua o decizie corectă, ba mai mult, din punctul meu de vedere, decizia ar trebui luată de jos în sus, în sensul în care la fiecare spital există un consiliu de administraţie care are rol decisional şi un manager. Sunt convinsă că la proiectul de hotărâre care va fi pe masa noastră, în anexe vom găsi o analiză făcută pe actual finanţare şi o propunere făcută de fiecare spital, pentru a-şi rezolva problema finanţării, respectiv a clasificării”, a declarat Cătălina Lupaşcu, vicepreşedinte CJ Botoşani. În aceste condiţii, managerii spitalelor vor trebui să facă o analiză clară a unităţii spitaliceşti, pentru ca ulterior să vină cu o propunere la CJ, de comasare sau de încadrare într-o clasificare, ei fiind singurii cu rol decizional. “Abia acum mi se pare firesc să apară pe masa consilierilor judeţeni un asemenea proiect”, a încheiat Cătălina Lupaşcu.