Lupaşcu, atribuţii luate cu zâmbet malefic de Portariuc: Primar cu mare răutate

Viceprimarul Cătălina Lupaşcu a reacţionat la explicaţiile date de primarul Ovidiu Portariuc în spaţiul public cu privire la motivele care l-au determinat să-i retragă o parte dintre atribuţiile de conducere. Liberala a emis un comunicat de presă pe care îl redăm mai jos în integralitatea lui:

 

"Îi cer primarului să înceteze cu astfel de practici"

Având în vedere decizia primarului Ovidiu Portariuc de a-mi retrage mare parte din atribuțiile de serviciu, ca și viceprimar al municipiului Botoșani, îi cer public dlui primar să  înceteze cu astfel de practici, în condițiile în care dlui însuși nu reușește să vină în fața botoșănenilor cu lucruri concrete realizate în cei aproape doi ani de mandat.
Dle primar, aș vrea să aud măcar o dată că recunoașteți faptul că nu ați făcut nimic din ceea ce ați promis în campania electorală. Nu ați avut și nici nu aveți experiența și capacitatea necesară de a identifica soluții la problemele cetățenilor. Nu ați avut și nu doriți să arătați maturitate în administrație și în politică pentru a putea dezbate proiectele de hotărâre de Consiliu Local cu toți consilierii, indiferent de culoarea politică, înainte de a veni cu ele în plen. Nu ați reușit să finalizați vreo investiție de când sunteți primar, cu atât mai mult să deschideți altele noi în municipiu.

PNL v-a susţinut şi aţi ajuns primar

Mereu ați căutat să dați vina pe PNL, fără ca reprezentanții acestui partid să vă facă vreun deserviciu. În schimb PNL v-a făcut un mare serviciu, v-a susținut cu voturile simpatizanților săi și ați ajuns primar. Când a trebuit să dați explicații despre ceea ce n-ați putut face, ați dat vina pe viceprimarii liberalii și ați procedat necolegial cu ambii viceprimari, luându-le atribuțiile fără vreun fundament real. I-ați jignit de câte ori ați avut ocazia, fără să le recunoașteți vreodată implicarea pe care au avut-o în activitatea Primăriei. Ați dat vina pe alianța răului pentru că nu vă ies lucrurile cum doriți în CL, însă tot timpul ați căutat să faceți noi majorități pentru a vă promova interesele.

"Botoşănenii au un primar cu mare răutate"

M-am gândit foarte mult dacă se merită să-l mai bag în seamă pe acest primar, dată fiind atitudinea dlui de astăzi, râsul malefic când a luat hotărârea de a-mi retrage atribuțiile, anulând orice posibilitate a viceprimarului PNL de a lua decizii pentru botoșăneni. Sunt convinsă că botoșănenii au un primar care, pe lângă faptul că nu are experiență și maturitate, are o mare răutate și dorește în fiecare zi să se răzbune pe toți cei ce nu stau în genunchi în fața lui.
Domnule primar, chiar dacă mi-ați retras atribuțiile, voi rămâne viceprimar pentru că am o obligație față de cetățenii care au votat PNL. Alături de partidul pe care îl reprezint nu vă voi lăsa să distrugeți acest municipiu, care, în momentul când l-ați preluat, era unul din cele mai frumoase din România.
Rămân cu speranța că tânărul primar va realiza cât de înțelept și matur trebuie să fii atunci când ocupi o funcție în fruntea municipiului.
CITEȘTE:
 Portariuc despre Cătălina: Nu facem administraţie cu dicţionarul în mână
[[banner]]