Sunt investigate mai multe aspecte fiind vizat atât constructorul din Botoșani cât și mai mulți oficiali locali.
Parchetul European investighează modul în care se realizează varianta de ocolire a Bârladului. Este vizat atât constructorul care execută lucrarea, cât şi mai mulţi oficiali locali implicaţi în realizarea cu fonduri europene a celui mai mare şi important obiectiv al municipiului Bârlad.
Licitaţia organizată de CNAIR pentru execuţia lucrărilor la şoseaua de centură a Bârladului a fost câştigată de Asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC Concept Infrastrade Logistic SRL Botoşani, iar proiectant este Search Corporation SRL Bucureşti.
Suma pusă la bătaie de Uniunea Europeană pentru realizarea şoselei de ocolire a Bârladului este ameţitoare: 223.672.793.15 lei (inclusiv TVA), banii fiind asiguraţi prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Conform spuselor primarului municipiului Bârlad, Dumitru Boroş, s-ar fi executat până acum circa 35% din lucrările la varianta ocolitoare a oraşului. Modul cum se realizează lucrările nu pare să aibă loc aşa cum cer reglementările europene, dovadă că Parchetul European condus de Laura Codruţa Kövesi a demarat deja o investigaţie amănunţită în acest caz.
Procurorii europeni au suspiciuni că materialele folosite la lucrări sunt de proastă calitate. Aceştia verifică deja documentele de achiziţie şi de certificare a calităţii materialelor, precum şi existenţa unor eventuale declaraţii ori rapoarte privind calitatea acestora, depuse de către constructor, potrivit vremeanoua.ro.
Parchetul European a cerut şi ajutorul DNA în acest caz. Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) Vaslui a primit deja o adresă, prin care procurorii europeni cer efectuarea unui control asupra materialelor folosite la realizarea şoselei de centură de către specialiştii ISCR , scrie Adevărul.
„În interesul soluţionării cauzei vă solicitam să efectuaţi un control amănunţit cu privire la respectarea normelor legale si tehnice si a Standardelor de Stat, in cadrul executării lucrărilor de realizare a terasamentelor şoselei de centura a Municipiului Bârlad, obiectiv la care se desfăşoară lucrări in cadrul proiectului intitulat «Varianta de ocolire Bârlad», finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, conform contractului de finanţare încheiat intre Compania Naţională de Administrare A Infrastructurii Rutiere S.A., în calitate de Beneficiar şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport. În mod concret, vă solicităm să verificaţi, în mod detaliat, dacă materialele folosite de către executantul lucrării pentru realizarea terasamentelor drumului respectă Standardele de Stat în ceea ce priveşte calitatea acestora (de exemplu, dacă acestea reprezintă argila prăfoasă/nisipoasă, care nu poate susţine eficient structura drumului), procedurile de punere în operă, existenţa documentelor de achiziţie şi de certificare a calităţii acestora, precum şi existenţa unor eventuale declaraţii ori rapoarte privind calitatea acestora, depuse de către constructor”,
este solicitarea procurorului european Florin Bogdan Munteanu.
Procurorul Florin Bogdan Munteanu vrea ca inspectorii în construcţii să verifice în special respectarea standardelor de calitate ce vizează straturile de formă din alcătuirea complexelor rutiere.
”Vă solicităm să aveţi în vedere, în special, verificarea respectării normelor impuse prin Regulamentele aprobate prin HG nr. 766 din 21 noiembrie 1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, care obligă constructorul să achiziţioneze materiale care corespund criteriilor impuse de către Standardele de Stat, de exemplu; STAS 12253-84 care stabileşte condiţiile tehnice generale de calitate pe care trebuie să le îndeplinească straturile de formă din alcătuirea complexelor rutiere şi STAS 2914-84 care se referă la condiţiile generale de calitate pentru terasamentele drumurilor publice şi străzilor.”,
a ţinut să precizeze procurorul Parchetului European.
Termenul de execuţie a variantei ocolitoare a Bârladului este sfârşitul anului 2022.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: