Guvernul susține producția de usturoi și afacerile cultivatorilor.
Un număr de 118 fermieri botoșăneni au beneficiat, anul acesta, de sprijin financiar de până la 3.000 de euro per hectar de cultură, iar statisticile reflectă o dezvoltare accelerată a sectorului, subliniază vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, Lucian Trufin.
„Impactul pozitiv al schemei de sprijin se deduce, în plan local, prin două aspecte esențiale: numărul cultivatorilor de usturoi din județul Botoșani s-a triplat față de anul 2019, iar suprafața destinată acestei culturi a crescut cu 330% în ultimii trei ani”, a precizat Lucian Trufin.
Potrivit parlamentarului, prin HG 1431/2022, adoptată în noiembrie, Guvernul asigură subvenții pentru întreaga suprafață plantată cu usturoi eligibilă în program, calibrând bugetul în funcție de cerințele fermierilor și suplimentând la nevoie.
„Având în vedere că suprafața de 1750 hectare solicitată la plată este mai mare cu 250 hectare decât cea estimată, fondurile alocate programului au fost suplimentate 3,8 milioane de lei, echivalentul a 750.000 de euro. Bugetul total a crescut astfel la suma de 26 de milioane de lei, pentru ca toți fermierii să beneficieze de ajutorul cuvenit”, a mai arătat senatorul PSD.
(Comunicat PSD Botoșani)