Primarul comunei Cristești a transmis un comunicat de presă prin care acuză societatea Nova Apaserv de sabotaj.
Ne aflăm în plină STARE DE ALERTĂ, în plină pandemie din cauza virusului SARS-CoV-2, cu peste o mie de cazuri înregistrate zilnic in Romania, iar conducerea Nova Apaserv își bate joc de populație prin sistarea alimentării cu apa în comuna Cristești.
După zeci de sesizări, după zeci de telefoane date de cetățenii comunei noastre, astăzi am aflat cu stupoare că vinovați pentru lipsa apei în comuna Cristești sunt viceprimarul și primarul.
Cel puțin asta le spune cei de la Nova Apaserv oamenilor. Astăzi, am sunat personal la dispecerat și am cerut lămuriri despre acest aspect, dispecerul neștiind că stă de vorba chiar cu primarul comunei.
Mi s-a transmis că cei din conducerea Nova Apaserv spun că vinovat pentru această problemă este viceprimarul și am înregistrat conversația, pe care v-o atașez în acest comunicat.
Dispecer:
„Am transmis dimineață, am primit, să vă spun următoarea...din cauza manevrelor efectuate de viceprimar, sunați la Primărie acolo. Este un program, s-a pus un program...nu știu”
Lucian Borfotină:
”S-a pus un program, s-a anunțat un program și ieri, duminică, nu am avut apă deloc”
Dispecer:
„A fost acolo, s-a scos lacătul pus de noi, nu știu ce au ei...”
Lucian Borfotină:
”Cum adică, viceprimarul ne-a închis apa??”
Dispecer:
”Sunați acolo, este pus programul.... Sunați la Primărie, asta am primit eu dimineață și asta vă transmit. Eu sunt dispecerul de serviciu și asta am primit de la șefii mei”
„Este incredibil și inadmisibil la ce gesturi recurg unii politicieni pentru a arăta cine este SEFUL! Cetățenii comunei Cristești nu au apa de o lună de zile. Nu au cum să se spele și unii dintre ei au ajuns la disperare și au început să-și sape fântâni în curți.
Am fost la Protecția Consumatorului, la Prefectura Botoșani si la Consiliul Județean Botoșani pentru a depune plângeri. Dacă acesta este modul de a reacționa a celor de la NOVA APASERV, îmi rezerv dreptul de a depune și o plângere penală. Sper ca în al 12-lea ceas cei din conducerea Nova Apaserv vor realiza că nu-și pot bate joc de 5.000 de oameni și sa dea vina pe viceprimar sau primar”
Lucian Borfotină, primarul comunei Cristești
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: