Academia Română a anunţat cu fast lansarea aplicaţiei "Mihai Eminescu, întreaga operă", marţi, la Ateneul Român din Bucureşti.
La nici la 24 de ore după eveniment aplicaţia nu este disponibilă pentru cei care au încercat să o încarce.
Realizatorii au oferit celor prezenţi la lansarea aplicaţiei mobile "Mihai Eminescu, întreaga operă" un clip video în locul programului promis în cadrul festivităţilor organizate de Academia Română de Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie), la Ateneul Român din Bucureşti.
Ovidiana Bulumac, din partea Asociaţiei Române de Geopolitică, Geoeconomie şi Geocultură, a confirmat, miercuri, faptul că aplicaţia nici nu va fi disponibilă prea curând.
"E o problemă cu cei de la Apple. Durează mai mult până când aplicaţiile sunt aprobate pe serverele lor. Pentru utilizatorii de Android, aplicaţia ar putea să fie publicată instantaneu, dar noi preferăm să apară pe ambele platforme simultan şi să aşteptăm", a spus aceasta.
Cercetătoarea a mai declarat că abia săptămâna viitoare se va pune problema unei discuţii pentru rezolvarea acestei situaţii şi programarea unei noi lansări a aplicaţiei la Ateneul Român.
Aplicaţia "Mihai Eminescu, întreaga operă" a fost realizată pe parcursul a doi ani de o echipă interdisciplinară alcătuită din cercetători voluntari de la Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE) şi de Asociaţia Română de Geopolitică, Geoeconomie şi Geocultură, alături de tineri informaticieni, cu sprijinul financiar al Asociaţiei Neamunit.
Numai că, nici la 24 de ore de la lansare, nimeni, în afară de echipa de realizatori, nu părea să fi reuşit să folosească aplicaţia.
Aplicaţia "Mihai Eminescu, întreaga operă" pentru telefoanele cu sisteme de operare Android şi iOS ar avea ca scop "apropierea tineretului de «omul deplin al culturii române» (Constantin Noica) prin intermediul tehnicilor de comunicare moderne. În acelaşi timp, opera este utilă şi persoanelor de specialitate, punând la dispoziţia acestora un bogat instrumentar bio-bibliografic", se arăta într-un comunicat remis Medifax, luni, de Academia Română.
"Opera eminesciană va fi disponibilă în cel mai scurt timp prin intermediul aplicaţiei în regim gratuit şi într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store şi Google Play", au anunţat realizatorii proiectului, miercuri, la ora 12.00, pe pagina dedicată aplicaţiei pe Facebook.
Pagina avea miercuri, la ora 14.00, numai doi urmăritori şi tot atâtea persoane care şi-au arătat aprecierea.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: