Luat la rost de poliţişti : CE transporta cu calul un bărbat din Botoşani – FOTOGALERIE

Un botoşănean are de dat explicaţii poliţiştilor, după ce a fost surprins călare pe un cal încărcat cu două colete voluminoase.

 

În data de 01 noiembrie 2017, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi şi a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu produse din tutun.

 

Astfel, în jurul orei 8.10, poliţiştii  au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Pomârla, un bărbat care se deplasa dinspre graniţă, spre interiorul țării, călare pe un cal pe care erau încărcate două colete voluminoase.

 

Polițiștii de frontieră au procedat la reținerea bărbatului, identificat ca fiind cetățeanul român Daniel P., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că ţigaretele de contrabandă fuseseră ambalate astfel încât să poată fi încărcate şi transportate cu uşurinţă pe cal. 

 

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 de pachete cu țigări, marca Ashima, în valoare totală de 34.200 lei.  Poliţiştii de frontieră continuă cercetările împreună cu autoritățile de frontieră ale statului vecin, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale. 

 

În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Față de Daniel P. a fost emisă ordonanţă de reținere pentru 24 de ore.

download from google play download from apple store